Debut cu victorie la Campionatul European Under 20 Divizia B

14 Iulie 2017

România a debutat cu dreptul la Campionatul European Under 20 Divizia B, ce a început astăzi la Oradea. 

Tricolorii, distribuiți în Grupa C, au dispus în arena ”Antonio Alexe” de reprezentativa Georgiei, după un meci echilibrat pe parcursul primelor trei sferturi, dar controlat de ai noștri pe final.

Pentru România, Kuti Nandor și Emi Cățe au fost decisivi, cei doi cumulând 44 din cele 78 de puncte de eficiență ale echipei. Alături de ei, Bobe Nicolescu și Tudor Gheorghe au pus umărul la o primă victorie dătătoare de speranțe.

Georgia - România 51-63 (11-15, 20-14, 12-15, 8-19)
Marcatori România:
Kuti 20 (8 rec., 4 p.d., 1 int., 1 capac), Cățe 12 (18 rec., 1 p.d., 1 int., 2 capace), Nicolescu 11 (6 rec., 1 p.d., 1 int.), Vîrnă 7 (1 rec., 2 int.), Ionescu 7, Gheorghe 2 (6 rec., 2 p.d., 3 int.), Diaconescu 2 (2 rec., 1 p.d., 1 capac), Popa 2 (1 rec.), Darwiche (2 rec., 3 p.d., 1 capac), Berceanu (1 rec., 1 p.d.)

În celălalt meci din Grupa C disputat astăzi, Albania a dispus de Malta, scor 92-61, iar Macedonia a stat.

Mâine, echipa noastră va sta, în timp ce Malta va întâlni Georgia și Macedonia va juca cu Albania. Următorul joc pentru tricolorii lui Tudor Costescu va avea loc duminică, împotriva Albaniei, cu începere de la ora 18.30 (LIVE PE INTERNET AICI).

Primele două echipe din fiecare dintre cele patru grupe se califică în sferturi. Primele trei locuri la finalul competiției vor promova în Divizia A.