imagine articol

Campionatul Național U10 s-a încheiat cu succes!

A fost o săptămână plină de baschet și distracție la malul Mării Negre, acolo unde a avut loc campionatul național U10. Clubul nostru a luat parte la întrecere cu mai multe echipe, iar copiii noștri s-au descurcat admirabil. Mulți dintre ei s-au aflat chiar la primul lor turneu.

 

Una dintre performerele campionatului a fost U-BT Alb, echipă antrenată de Mioara Iurian. Juniorii noștri au trecut la diferențe consistente de toți adversarii din grupă și au obținut 8 victorii la rând. Mai exact, copiii de la U-BT Alb i-au învins în primul meci pe colegii de la U-BT Portocaliu și apoi au trecut de CS 5 Star Brașov, Îngerii Băniei Craiova, Primo MegaBall Pitești, ACS AS 30 București, KIDS Tâmpa Brașov, Arsenal Brașov și CSȘ 1 Sibiu.

 

La rândul lor, copiii de la U-BT Roșu au impresionat în grupa lor și au câștigat fiecare joc. În drumul lor, baschetbaliștii  le-au depășit pe ABC Leii București, ACS Cuza Pirates Brăila, CSȘ Alexandria, Horațiu Giurgiu București, Baschet Star Oradea Roșu, Baschet Star Oradea Galben și Dan Dacian Portocaliu. 

 

O altă performeră a turneului este U-BT Albastru. Baschetbaliștii conduși de Alex Irimia au obținut 7 victorii și un singur eșec. Printre altele, clujenii le-au răpus pe Sega Baschet București, Andu Sibiu, Jaguarii București sau Heart Drobeta Turnu Severin. Un meci extrem de spectaculos a fost împotriva celor de la Rising Stars Popești Leordeni, când ai noștri s-au impus în ultimele secunde.

 

Pe de altă parte, U-BT Gri și U-BT Negru au avut bilanț identic, 6 succese și 3 înfrângeri. Printre alții, U-BT Gri, antrenată de Răzvan Cenean, a ieșit victorioasă din partide cu adversari precum Phoenix Suceava, Dan Dacian Galben București sau Academia de Baschet Phoenix Galați. În schimb, U-BT Negru, condusă de Andrei Cosma, se mândrește cu succese împotriva celor de la Alpha București, Laguna București Negru sau Hoops Brașov.

 

În final, U-BT Portocaliu a terminat campionatul cu 5 victorii și 3 înfrângeri. Micii jucători ai lui Sergiu Popa au izbutit partide la înălțime împotriva celor de la CS 5 Star Brașov, Îngerii Băniei Craiova sau KIDS Star Brașov.

 

Felicitări tuturor juniorilor noștri! 

 

 

HAIDE "U"
0

Parteneri