Victorie muncită în Cipru, cu Keravnos

17 Ianuarie 2018

U-Banca Transilvania a câștigat meciul din etapa a 3-a a Grupei L a FIBA Europe Cup, disputat în deplasare la campioana Ciprului, Keravnos Nicosia. A fost un meci de mare luptă, în care defensiva echipei noastre a fost cheia succesului.


În lipsa lui Ousmane Barro, accidentat, Mihai Silvășan a început meciul cu Watson, Kuti, Kromah, Sakic și Drungilas în teren. Chiar dacă Sakic și Kuti au fost impreciși în primele minute, Drungilas a dominat lupta sub panou, iar la jumătatea primei perioade gazdele înscriseseră doar patru puncte, timp în care U-Banca Transilvania avea 11 în cont.

Un minut și jumătate mai târziu, la 4-5, tehnicianul gazdelor cere primul timp de odihnă al meciului, pentru a reașeza atacul. Acesta a funcționat mai bine până la finalul secvenței, ciprioții au și găsit ținta de la distanță în două rânduri, însă diferența la prima pauză se măsura tot în două cifre: 12-25.

În primele trei minute ale sfertului secund, Keravnos a conectat de la distanță de trei ori, iar când apărarea noastră a ieșit mai agresiv pe semicerc, ciprioții au pătruns și, chiar dacă nu au înscris, au obținut aruncări libere și faulturi în dreptul oamenilor noștri mari. 

Diferența de la pauză s-a evaporat în primele șase minute ale perioadei, Silvășan cerând la rândul său primul timp de odihnă la 29-34 (min. 16). Într-un minut, în urma a două intercepții soldate cu finalizare, a fost rândul gazdelor să ceară time-out (29-38, min. 17).

Apărarea noastră a trecut din zonă în om la om agresiv, am obținut intercepțiile mult dorite, însă imprecizia la finalizare a făcut ca scorul să se strângă din nou și banca noastră să ceară iarăși timp de odihnă (34-38, min. 19).

Nimic notabil nu s-a schimbat în ultimul minut al primei reprize și pauza găsea cele două echipe despărțite pe tabelă de doar două posesii: 36-41.

La pauză, cifrele arătau clar ce a ținut pe Keravnos în viață - recuperările și aruncările de la distanță. La capitolul mingilor culese sub panou, ciprioții conduceau cu 19-14, iar procentajul aruncărilor de la distanță era mult mai mare decât al reușitelor din semicerc: 7 aruncări din 14 reușite de ciprioți de dincolo de semicerc și doar 3/14 din interior, în timp ce U-Banca Transilvania reușise doar trei aruncări de trei puncte, însă 14/19 la cele de două. 

La revenirea de la vestiare, bâlbele din atac au continuat, însă defensiva a depus un efort considerabil și a furnizat mingi suficiente unui atac ciuntit, astfel că U-Banca Transilvania a menținut în permanență un avantaj pe tabelă, chiar dacă fragil (45-48, min. 25). 

Când Watson a reușit să înscrie de la distanță după o intercepție și echipa noastră dădea semne că este capabilă de o nouă desprindere, gazdele au cerut rapid timp de odihnă (46-53, min. 26). 

Echipa noastră a trecut din nou în zonă până la finalul sfertului, însă imprecizia la finalizare a făcut ca scorul să se mențină pe aceleași coordonate și la pauza de dinaintea ultimei perioade: 54-58.

Keravnos a simțit că ezitările din atacul nostru pot să ne coste și au apăsat pe accelerație în debutul ultimului sfert, reușind să treacă în avantaj pentru prima dată în meci în minutul 31 (59-58).

Pentru ca lucrurile să se complice și mai mult pentru U-Banca Transilvania, Sakic și Calnicenco au acumulat rapid al patrulea fault și l-au lăsat pe Silvășan cu și mai puține soluții. Ori de câte ori echipa reușea să lege două atacuri finalizate cursiv, urmau două cu ratări inexplicabile, inclusiv 4-5 aruncări de la linia de pedeapsă, astfel că ciprioții au reușit din nou să egaleze (65-65, min. 36).

Efortul enorm depus în defensivă de echipa noastră avea să dea roade până la urmă: Kromah a găsit soluții să pună mingea în coș fără emoții, folosind pătrunderea până în buza inelului, iar cu două minute rămase de joc gazdele au cerut din nou timp de odihnă (65-69, min. 38). 

La intrarea în ultimul minut, Drungilas a fost eliminat pentru cumul de faulturi, Silvășan cerând la rându-i time-out pentru a așeza ultimele atacuri (67-69, min. 40). 

Deși Watson a ratat o aruncare ce putea fi decisivă, din afara semicercului, Lapornik a reușit recuperarea, iar Sakic a fost faultat, înscriind ambele aruncări libere, cu 11 secunde rămase de joc. Ciprioții au aruncat în disperare, însă nimic nu mai putea fi schimbat și U-Banca Transilvania obținea o victorie pe cât de prețioasă, pe atât de muncită.

Keravnos Nicosia - U-Banca Transilvania 67-71 (12-25, 24-16, 18-17, 13-13)

# Player MIN PTS 2P 3P FG FT REB AS EFF
3 Željko Šakić 23:48 8 2/3 0/4 2/7 4/4 6 3 12
4 Giordan Watson 36:37 12 4/6 1/6 5/12 1/2 1 6 12
6 Andrei-Sergiu Mureșan 00:00 0 0/0 0/0 0/0 0/0 0 0 0
7 Ousmane Barro 00:00 0 0/0 0/0 0/0 0/0 0 0 0
11 Andrei Calnicenco 09:57 0 0/2 0/1 0/3 0/0 0 0 -3
13 Miha Lapornik 21:44 7 1/3 1/4 2/7 2/3 3 1 7
15 Adomas Drungilas 37:56 11 5/8 0/2 5/10 1/5 14 3 17
21 Lasannah V Kromah 38:50 28 9/10 2/9 11/19 4/6 6 5 31
23 Camil Berculescu 00:00 0 0/0 0/0 0/0 0/0 0 0 0
32 Kuti Nandor 31:01 5 2/2 0/3 2/5 1/2 4 1 4
35 David Vida 00:00 0 0/0 0/0 0/0 0/0 0 0 0
41 Anders Teir 00:04 0 0/0 0/0 0/0 0/0 0 0 0
00:00 0 0/0 0/0 0/0 0/0 1 0 0
199:57 71 23/34 4/29 27/63 13/22 35 19 80

MIHAI SILVĂȘAN, antrenor principal U-Banca Transilvania:

”O victorie pe cinste pentru noi! O luptă intensă, trebuie să îmi felicit jucătorii, căci au arătat cu adevărat caracter astăzi! Fără pivotul titular, accidentat în urmă cu două antrenamente, a trebuit să improvizăm, dar cei șapte jucători care au intrat pe teren au arătat caracter și au luptat până la final, indiferent ce poziție au trebuit să joace, indiferent de ce situație era în teren. Le-am spus băieților că singurul lucru pe care îl pot controla este intensitatea luptei lor și asta au făcut, au luptat și am câștigat, sunt cu adevărat mândru de ei! A fost o luptă pe cinste, nu a fost un meci grozav din punct de vedere ofensiv, însă în apărare ne-am bătut ca nebunii, a fost o încleștare frumoasă a două echipe bune, în opinia mea. Aveam nevoie de victoria aceasta pentru a ne păstra șansele de calificare și sunt foarte bucuros că am reușit să o obținem”.

LASAN KROMAH, jucător U-Banca Transilvania:

”A fost un meci de mare luptă, împotriva unui adversar cu adevărat bun. Jocul a avut suișuiri și coborâșuri, dar am încercat să ne ținem de principiile noastre, să punem în scenă ce am pregătiti, știind că avem în față o echipă cu o apărare tare. A venit victoria în această seară, însă ea e rodul unui efort colectiv. Trebuie să dăm credit echipei gazdă, a luptat în stil de mare echipă, însă la fel am făcut și noi și mă bucur că până la urmă noi am fost cei care am învins”.

CLASAMENT GRUPA L:

Second Round. Group L
#TeamPWLPTS
1 Donar Groningen 64210
2 U-Banca Transilvania 6339
3 Keravnos Nicosia 6339
4 Belfius Mons-Hainaut 6248