Ultimul act al actualului sezon al Campionatului Național Under 18 urmează să se desfășoare în perioada 4-5 mai, locația desemnată de către Federația Română de Baschet fiind Oradea, în Sala Sporturilor ”Antonio Alexe”.

Prima zi este dedicată semifinalelor, în cadrul cărora U-BT Cluj-Napoca va da piept cu BC Slam București, iar gazdele de la LPS Bihorul CSM Oradea vor întâlni Agronomia 1 București. 

Programul semifinalelor din 4 mai:

  • 12.00 Agronomia 1 București - LPS Bihorul CSM Oradea
  • 14.30 U-BT Cluj-Napoca - Slam București

Câștigătoarele celor două semifinale se vor înfrunta pentru aur, în timp ce pierzătoarele își vor disputa medaliile de bronz, în cea de-a doua zi a competiției. 

U-BT, antrenată de Răzvan Cenean, Mihai Racovițan și preparatorul fizic Andrei Bălan, a jucat cu toate competitoarele din acest Final Four în cadrul Turneului Final 1A

Sportivii noștri s-au impus în fața celor de la BC Slam cu scorul de 85-28, au trecut de Agronomia 1 cu 79-76 și de LPS Bihorul CSM Oradea cu 76-53.

Comentarii