imagine articol

A șasea victorie consecutivă după un final strâns

U-BT Liga I se impune pe terenul formației CS Universitar Târgu Mureș, scor 77-79, obținând astfel a șasea victorie consecutivă. Meciul din penultima etapă a primei faze a Campionatului Național s-a disputat duminică, 30 noiembrie, în Sala de Sport "Dr. Pongrácz Antal".

Duelul a început cu ambele formații în căutarea distanțării pe tabelă încă din primele minute, astfel că pe parcursul primului sfert cele două echipe s-au succedat la conducere. Sfertul al doilea a adus un joc mai eficient în atac pentru sportivii pregătiți de Sergiu Popa, motiv pentru care la pauză echipa noastră conducea cu 11 puncte, scor 33-44. „Alb-negrii” au controlat partida și după revenirea de la cabine, ba chiar și-au mărit avantajul la 14 puncte la finalul sfertului al treilea, scor 46-60. Gazdele au încercat să întoarcă soarta partidei în ultimul act, însă clujenii au găsit soluțiile necesare pentru a nu scăpa victoria printre degete, obținând astfel al șaselea succes la rând. 

Din punct de vedere statistic, echipa noastră a plimbat mai bine mingea pe atac, adunând 20 de pase decisive, față de 13 ale gazdelor. Apărarea a fost un alt capitol la care sportivii antrenați de Sergiu Popa au stat mai bine, reușind 15 intercepți și, totodată, datorită presiunii puse pe adversari, cauzându-le acestora 22 de mingi pierdute. 

Petric a fost principalul marcator din tabăra noastră, cu 22 de puncte, urmat de Micu cu 13p, Oaneș cu 12p și Bernat cu 11p. Săplăcan a adăugat 10 puncte, Todor a înscris 7 puncte, iar Vomir-Bizo și Hațegan câte 2p.

În ultima etapă din Faza I a Campionatului Național, U-BT se va deplasa pe terenul formației CSM Oradea 2, într-o partidă programată pe 6 decembrie, de la ora 11:00, în Oradea Arena B. 

Sergiu Popa, antrenor U-BT Liga I

Un meci nu foarte reușit pentru noi, cu excepția sfertului 2, când băieții au jucat  ceea ce ne dorim și ne propunem la fiecare meci. Până la urmă e o victorie în deplasare, împotriva unei echipe experimentate, care ne păstrează seria de invincibilitate. Îi felicit pe băieți pentru victorie, mai ales că e o perioadă dificilă, cu multe meciuri pentru ei, la toate categoriile de vârstă în care sunt implicați și efortul lor este semnificativ. Haide “U”!

Parteneri