U-Banca Transilvania face un pas mare spre semifinalele Ligii Naționale, după ce a obținut a doua victorie în seria cu Rapid București. Am obținut un succes cu 86-67, iar seria se mută acum în capitală.
Clujenii au pus stăpânire pe joc încă din primele minute, când au condus cu 8-0. Intrat pe teren, Mihai Măciucă a mărit avantajul nostru după un coș de la mare distanță, 18-8. Rapidiștii au avut o tresărire, folosindu-se în atac de viteza americanului Eugene. La rândul său, Armus a furnizat puncte în spațiul de trei secunde.
Baschetbaliștii noștri au păstrat un ritm de joc ridicat, mingea circulând eficient. S-a evidențiat Mihai Măciucă, pus în valoare de către colegii săi. Mișu a marcat din spatele semicercului în repetate rânduri și ne-a adus un avantaj liniștitor. Ca o completare au venit punctele aduse de Zach Hankins, care nu a avut adversar în zona de trei secunde. Astfel, U-Banca Transilvania nu a întâmpinat emoții până la final.
Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania
A fost un meci mai complicat din punct de vedere al atacului nostru, nu am mai avut chiar așa ritm. Nu am marcat atât de multe puncte ușoare, dar am controlat partida și mă bucură apărarea. Am primit 67 de puncte, e oarecum normal, întrucât Rapidul a jucat fără fundașul principal. Efortul a fost, intensitate a fost. Mergem mai departe, luăm pas cu pas, fiecare antrenament și fiecare meci. Încercăm să fim constanți și să ne facem treaba! Sasu Salin nu a jucat astăzi, nu este accidentat. A fost decizia mea să nu evolueze. Probabil va juca la București și alt jucător străin va sta.
Mihai Măciucă, jucător U-Banca Transilvania
Creștem de la meci la meci, reușim să punem la punct micile detalii. Suntem pe un trend ascendent, într-o formă bună și vrem să închidem seria. Munca pe care o depunem zi de la antrenamente e vitală, precum și încrederea în noi și forța grupului. Putem trece peste orice obstacol și mergem mai departe. Le mulțumesc colegilor care au încredere în mine și în aruncările mele. Jucăm colectiv, prestăm un joc spectaculos pentru fanii prezenți. Vom avea o atitudine pozitivă, încrezătoare, mergem la București cu temele făcute. Ne dorim să închidem seria!