HAIDE "U"
0
imagine articol

Bat clopotele performanței. Dragoș Lungu așteaptă să debuteze în Euroliga juniorilor cu U-BT

seniori
Dragoș Lungu

„Pentru cine bat clopotele” este una dintre operele de succes ale scriitorului Ernest Hemingway. Cartea spune povestea lui Robert Jordan, un american care renunță la job-ul său de asistent universitar pentru a se alătura cauzei republicane din Războiul Civil Spaniol. Multe dintre întâmplări au fost trăite pe propria piele de autor, iar romanul urmărește felul cum personajul principal își reconsideră valorile personale în contextul zdruncinat al războiului.

„Să citești cartea asta”, i-a transmis Duško Vujošević lui Dragoș Lungu, la finalul unui antrenament, în urmă cu câteva săptămâni. Tânărul baschetbalist s-a ținut de cuvânt, a parcurs vreo 50 de pagini, însă recunoaște, zâmbind, că nu înțelege de ce antrenorul său i-a recomandat o astfel de lectură. „Știu că mai face așa. Le-a dat cărți și lui Șoni (nr. Tudor Șomăcescu) sau Grasu. Anul trecut am înțeles că și lui Doni (nr. Donatas Tarolis) i-a dat cărți. Chiar recent m-a întrebat cum mi se pare cartea, am zis că așa și așa”, mărturisește Lungu, unul dintre juniorii cooptați în vară la echipa de seniori de la U-Banca Transilvania. Pe de altă parte, poate fi o adevărată provocare să captezi, cu un roman al lui Hemingway, atenția unui adolescent de 16 ani, ale cărui gânduri zboară în permanență deasupra inelului. 

La turneul final de juniori de la Ploiești, într-un meci cu CSȘ 4 București, Dragoș pornește în dribling, își păcălește adversarul cu o schimbare de direcție și izbutește un slam-dunk în forță peste adversar. Reușita transmite energie și o mare poftă de joc. Era normal ca Lungu și colegii de echipă să aștepte cu nerăbdare să joace din nou, după ce pandemia i-a forțat să stea în casă. Însă pentru Dragoș, o pauză de la baschet nu a reprezentat un element de noutate. Înainte, el a absentat un an întreg din cauza unei accidentări păcătoase, fractură de stres la genunchi. 

Am fost extrem de supărat când m-am accidentat. A fost tare nasol. Mergeam la doctor și îmi zicea să mai stau două luni. Mergeam la un alt control și primeam același răspuns, să mai stau două luni. Tot așa am continuat și am stat pe bară un an. În acel timp m-am ocupat atent de școală și am făcut antrenamente care să nu implice genunchiul. Mi-a fost greu, am intrat în depresie. Atunci mama m-a obligat să vorbesc cu un psiholog. Eu nu am vrut, mi se părea o prostie. După două ședințe a început să îmi placă și mi-am dat seama că îmi prinde bine. Și antrenorii m-au ajutat. Vorbeam des cu Miță Popa, Horia (nr. Pascu), Pero (nr. Milorad Perović) și Ciuia (nr. Branko Ćuić). Prindeam încredere când îmi ziceau că de abia așteaptă să mă aibă la antrenamente. Cel mai mult m-au sprijinit părinții. Ei m-au făcut să cred că nu s-a terminat totul cu baschetul.

Foto: Manases Sandor

De altfel, tatăl lui Dragoș l-a dus prima oară la baschet. În familia Lungu, toți cei trei copii joacă baschet. Tudor, fratele cel mare, și-a luat inima în dinți și a pornit într-o aventură în Statele Unite, acolo unde învață și evoluează în divizia a treia din NCAA. Intenționează să dea la medicină, poate chiar să încerce chirurgia. În schimb, Dragoș plănuia în copilărie să devină karatist, numai că a dat peste antrenamentele Mioarei Iurian și a renunțat repede la ideea de a se îmbrăca în kimono. Victor, fratele cel mic, a împlinit 10 ani și se regăsește în grupele de juniori ale clubului nostru. 

Eu și Tudor suntem foarte competitivi. Ne certam tot timpul, indiferent de joc. Îmi plăcea că și el își dorea să câștige. Ne înțelegeam, ne împărtășeam schemele. Orice învățam nou, ne spuneam unul celuilalt. El ținea un carnet unde scria orice mișcare nouă. Adesea furam de la el, voiam amândoi să fim mai buni. Tudor este primul meu model și am fost puțin supărat când a mers în America. M-am și bucurat, dar mi-a părut rău. Nu mai aveam cu cine să vorbesc despre baschet, despre emoțiile meciurilor. Puțini ar fi în stare de pasul ăsta, să meargă la 16 ani în State și sunt mândru de el. Într-o vară s-a întors acasă și am fost în vacanță cu părinții. Am găsit un teren, am jucat 1x1 și l-am bătut. S-a enervat, invoca tot felul de scuze. Să fim serioși... - își aduce aminte Dragoș, râzând. 

La juniori, Dragoș s-a remarcat încă de la minibaschet. Apoi a fost selecționat în echipele ideale ale campionatelor naționale de U13 și U14. A ieșit în evidență și în partidele din EYBL, competiția internațională unde participă U-BT. Drept dovadă, câteva academii din Europa au pus ochii pe Lungu, însă fără succes. Dragoș a decis să rămână acasă cu obiectivul de a progresa sub îndrumarea lui Duško Vujošević și Mihai Silvășan.    

În vară am făcut antrenamente afară, în Parcul Rozelor, cu Răzvan Cenean. La finalul unui antrenament, Răzvan m-a invitat să joc un 3x3 cu el, Silvă, Flavius Lăpuște și Kuti. După ce am jucat, Silvă mi-a zis să merg cu el la antrenamente de individualizare. Așa am ajuns să mă antrenez în fiecare dimineață cu Silvă. Într-o zi, m-a luat deoparte și m-a întrebat ce îmi doresc să fac mai departe. I-am spus că vreau să joc baschet la nivel profesionist. Imediat m-a întrebat dacă nu vreau să fac pasul spre prima echipă. Am fost surprins, nu am știut cum să reacționez. M-am bucurat foarte tare și m-am hotărât să renunț la gândul de a mai încerca o aventură afară.

Lungu se pregătește cu formația de seniori din luna august. A debutat la echipa mare în octombrie, odată cu duelurile de verificare împotriva celor de la CSM CSU Oradea. Pe la jumătatea primului joc, Silvășan l-a chemat pe Dragoș de pe bancă și l-a aruncat în luptă. De abia împlinise 16 ani și nu va uita niciodată cum îi tremurau picioarele de emoție. A greșit câteva mingi și consideră că nu s-a descurcat așa cum spera. După meci, când a sosit acasă, de supărare s-a închis în cameră și nu a vorbit cu nimeni. A doua zi a luat-o de la capăt, cu o dorință și mai puternică de a demonstra. Plin de entuziasm, Dragoș a impresionat în Cupa României, izbutind, în câteva minute din întâlnirea cu Piteștiul, să acopere întreg terenul. A recuperat, a pasat și a înscris, spre entuziasmul colegilor de pe bancă. Văzând impactul lui, Gregory Vargas, Patrick Richard și Karel Guzman au aruncat cu prosoapele în sus de bucurie. 

Vreau să mă dezvolt, să devin tot mai bun și să îi încurajez pe ceilalți juniori. Vreau să fiu mai bătăios pe teren, la fel ca un câine. Să mă apăr extrem de bine, să aduc energie în meciuri. De abia aștept să înceapă și etapele din Euroligă. Sunt foarte fericit că ne-au înscris. E greu să ajungi în Euroliga juniorilor. Știu că va fi foarte greu să ne calificăm mai departe, dar vom face tot ce putem. Avem o generație bună și o să ajungem sus. Muncim din greu și suntem motivați să jucăm baschet de performanță. Ne place foarte mult și asta este foarte important.

La finalul turneului de Cupă, Patrick Richard a postat pe contul său de Instagram o fotografie în cinstea juniorilor din lot. Căpitanul a ținut să le laude prestația și curajul din cele trei confruntări adjudecate de către studenți. Dragoș crede că tinerilor baschetbaliști nu trebuie să le fie frică de adversarii experimentați. Doar așa vor reuși să se impună și să reziste la rigorile Ligii Naționale. Sau ca să-l cităm pe Ernest Hemingway: „Curajul este grație sub presiune.” 

Parteneri

BT
CompexitPrimaria Cluj NapocaAegon
Regina MariaBoschKineticPeakVisit Cluj