imagine articol

Brandon Brown se alătură campioanei României

U-Banca Transilvania a mai transferat un nou conducător de joc. Este vorba despre Brandon Brown, un fundaș care sosește la Cluj-Napoca din prima ligă franceză. Acesta a jucat în ultimul sezon la Boulogne-Levallois, formație care a participat și în EuroCup. 

Brandon este născut pe 14 august 1989 în Tacoma, statul american Washington. Jucătorul măsoară 1.86 metri și a absolvit colegiul Western Montana. Primul contract profesionist l-a semnat în Brazilia, jucând pentru Basquete Cearense și Rio Claro Basquete. Ulterior, în stagiunea 2015/2016, Brown a făcut pasul spre Europa și a semnat cu polonezii de la King Wilki Morskie Szczecin.

În Polonia, noul nostru jucător a mai activat și la Siarka Tarnobrzeg, Turow Zgorzelec sau Trefl Sopot. Totodată, Brandon a mai trecut pe la Omonia Nicosia (Cipru), Balkan Botevgrad (Bulgaria) sau Nizhny Novgorod (Rusia). 

În maioul trupei din Rusia, Brown a bifat prezențe în Basketball Champions League, remarcându-se cu medii de peste 13 puncte pe meci în 18 apariții. În schimb, în ediția precedentă din Franța, americanul a contabilizat statistici de 8.1 puncte, 3.1 pase decisive și 1.1 recuperări. Brown a prins și meciuri în EuroCup, acolo unde a ieșit în evidență cu medii de 7.3 puncte, 2.8 pase decisive și 2.2 recuperări.

La capitolul transferuri, U-Banca Transilvania l-a mai adus până la ora actuală pe Giordan Watson. În plus, o serie de baschetbaliști și-au prelungit contractele cu campioana României.

Brandon Brown, jucător U-Banca Transilvania:

Nu a fost o decizie ușoară pentru mine și familia mea. Totuși, am vorbit cu oamenii din staff și cu unii jucători și așa m-am hotărât. Mi-am dat seama că toată lumea formează o familie la Cluj și ne vom lupta cu toții pentru același scop. Am auzit că echipa are tradiție și fani pe măsură.

HAIDE "U"
53

Parteneri