U-Banca Transilvania s-a calificat în semifinalele Ligii Naționale. Gruparea pregătită de Mihai Silvășan a încheiat în această seară seria cu Steaua București, după o victorie obținută la scorul de 69-66. Duelul a avut loc în capitală și a putut fi urmărit în direct la Digi Sport 3.

Echipa noastră a început partida cu o formulă alcătuită din Darrin Dorsey, Nandor Kuti, Kyndall Dykes, Rolland Török și Nana Foulland. Prima reușită a disputei i-a aparținut lui Dykes, care anunța o prestație de excepție pe terenul bucureștenilor. Cu alte cuvinte, sportivul originar din statul Louisiana a luat sfertul inaugural în propriile mâini și a izbutit 12 puncte în 10 minute de joc. Bucureștenii nu s-au lăsat mai prejos, astfel că tabela indica 17-17 la finalul actului întâi. Ardelenii s-au desprins în următoarele minute, grație unei evoluții foarte bune din partea lui Nana Foulland, care a terminat repriza cu 9 mingi recuperate și 5 puncte înscrise. Rolland Török ne-a desprins la 10 puncte, 22-32, apoi Andrei Calnicenco a înscris pentru 27-38. Drept urmare, la jumătatea meciului, tabela indica 29-38.

La revenirea de la cabine, U-Banca Transilvania nu s-a regăsit în atac. Steaua a strâns rândurile și nu i-a mai dat spațiu de acțiune lui Kyndall Dykes. Austin Chatman și Skylar Spencer au ieșit la rampă pentru roș-albaștri, care au venit la o posesie, 41-43. Tony Easley și Darrin Dorsey au răspuns imediat, însă Steaua nu a renunțat la luptă. Andrei Mandache și-a trecut în cont două libere, 47-48, în timp ce Dykes a scos un fault la atacul următor și a transformat aruncările de la linia de pedeapsă. S-a mers cap la cap, până când același Dykes a distanțat-o pe U-Banca Transilvania la 8 lungimi, 56-64. Cu ultimele resurse, Steaua a fost aproape să răstoarne situația, venind și la o posesie, 63-65, cu 26 de secunde rămase din confruntare. Băieții noștri au gestionat mai bine finalul, iar Dorsey și-a marcat liberele, stabilind scorul final.

Steaua București - U-Banca Transilvania 66-69 (17-17, 12-21, 14-9, 23-22)

# Player MIN PTS 2FG 3FG FG FT TREB AST EFF
32 Nandor Levente Kuti 24:29 3 0/2 1/3 1/5 0/0 4 2 4
20 Nana Foulland 26:52 9 3/7 0/0 3/7 3/7 12 2 15
00 Kyndall Dykes 28:06 21 6/11 1/1 7/12 6/6 4 4 22
14 Rolland Török 17:49 6 1/2 1/4 2/6 1/4 1 0 -1
10 Darrin Dorsey 34:19 13 4/4 0/3 4/7 5/8 3 3 11
6 Andrei-Sergiu Mureșan 00:00 0 0/0 0/0 0/0 0/0 0 0 0
35 David Vida 06:45 0 0/0 0/0 0/0 0/0 1 0 2
11 Andrei Calnicenco 15:07 4 0/0 1/3 1/3 1/2 2 1 5
41 Anders Teir 00:00 0 0/0 0/0 0/0 0/0 0 0 0
12 Tony Easley 16:46 6 3/6 0/1 3/7 0/0 4 0 6
18 Aleksandar Rašić 16:39 2 0/2 0/2 0/4 2/3 2 2 -2
42 Jason Washburn 13:08 5 2/6 0/0 2/6 1/2 6 0 5
00:00 0 0/0 0/0 0/0 0/0 5 0 0
200:00 69 19/40 4/17 23/57 19/32 44 14 67

MIHAI SILVĂȘAN, antrenor principal U-Banca Transilvania:

Thumbnail

„A fost un meci pe care l-am făcut greu în repriza a doua. Puteam să închidem meciul și să mergem la 15-20 de puncte la începutul sfertului trei, însă din cauza unor decizii greșite, venite pe fond de relaxare, i-am lăsat pe steliști să se apropie. Astfel, ne-am făcut partida dificilă pe final. Totuși, mă mulțumește din nou apărarea. Este al treilea meci în care nu o lăsăm pe Steaua să dea mai multe de 70 de puncte. Evident că atacul nu este cel pe care îl dorim. Din nou am avut procentaje slabe atât la trei puncte, cât și la linia de libere, ceea ce este puțin îngrijorător. Ne dorim să păstrăm aceeași intensitate în apărare și pentru seria din semifinale. De acolo trebuie să plece totul și sper să reușim acest lucru. Suntem în Play-Off și contează fiecare meci pe care îl jucăm, indiferent de modul în care o facem”. 

Comentarii