Finala din 2011. Clujul răpune în sfârșit Ploieștiul, după un coș magnific înscris de Tyler Morris. Sala devine un vulcan al bucuriei, iar oamenii invadează terenul. Fani de toate vârstele asistă la o reușită demnă de cartea recordurilor și se bucură împreună cu jucătorii. În acea nebunie, un puști de opt ani se îndepărtează de părinți, dar nu se sperie. Din contră, ajunge să fie ridicat pe umerii eroului Morris. În acel vacarm, părinții nu ar fi avut nicio șansă să își găsească fiul dacă apelau la crainicul sălii, pentru un anunț la microfon, așa cum auzim adesea în magazine. Ca norocul, toți ochii erau ațintiți spre eroul unei seri magice de 31 mai. Iar momentul în care micuțul Paul sărbătorește alături de Tyler a fost imortalizat într-o fotografie care înseamnă atât de mult pentru familia Călugăreanu.

„La noi totul a venit de la sine, pentru că suntem «U»-iști din copilărie”, povestesc soții Călugăreanu.

Tatăl Danei este mare suporter al Universității și a dus-o de mică la stadion și la sală. Din două în două săptămâni făceau și excursii prin țară acolo unde juca “U”. Mama și sora Danei se plimbau prin parcuri, în timp ce ea și tatăl „vizitau” stadionul.

„Îmi amintesc că, la meciurile de fotbal, nu prea aveam răbdare. În schimb, la sală eram foarte captivată, indiferent că se juca baschet, volei sau handbal. Și așa am rămas în Sala Horia Demian, pe aceleași locuri unde stăteam și când eram mică”, spune Dana.

Thumbnail

În schimb, un coleg de la locul de muncă al părinților l-a dus pe Alex prima oară la stadion. „Habar nu aveam ce înseamnă fotbalul și «U». Țin minte și acum că era ultima etapă, jucam cu Jiul Petroșani, un meci decisiv pentru salvarea de la retrogradare. Din păcate, ai noștri nu au câștigat, așa că am plâns de la stadion până acasă pentru că a retrogradat «U»”, mărturisește Alex.

Cei doi au descoperit împreună atmosfera și spiritul Universității grație formației de baschet feminin, care domina întrecerea internă și impresiona Europa la finele anilor 80’. Când erau studenți, Dana și Alex au fost singurii fani care i-au însoțit pe baschetbaliști la București, la finala cu Dinamo din 1993.

„«U» înseamnă, înainte de toate, un simbol. Dar înseamnă și prietenii, deplasări, analize la cald și beri la rece. Meciurile din deplasare sunt mai faine, deoarece acolo se leagă multe prietenii, chiar și familii. Ce ne-am face fără prietena noastră, Moni, care organizează toate ieșirile la bere de după meciuri?”, se întreabă soții Călugăreanu.

Thumbnail

Așa cum Marcel Țenter, Ghiță Mureșan sau Mihai Sinevici au fost idoli pentru Alex, cei doi băieți ai familiei Călugăreanu și-au găsit proprii baschetbaliști preferați. Vlad, fiul cel mare, obișnuia să stea în primele rânduri, pentru a da mâna cu fiecare jucător. Un fel de ritual al puștiului care a crescut în sală și a devenit student al Facultății de Educație Fizică și Sport.

„Suntem mândri că atât Vlad, cât și Paul joacă baschet. Amândoi au început de mici la U-BT și continuă să joace cu pasiune. În copilărie și adolescență și eu am practicat baschetul, de aceea decizia de a-i orienta spre baschet a venit natural. A contat și faptul că i-am dus de mici la sală, iar jucătorii de atunci le-au devenit idoli. Mă gândesc la Zoran, LeVar, Meda sau Ciuia”, recunoaște Alex.

Thumbnail

Pentru Dana, Alex, Vlad și Paul, mersul la partidele Universității este mai mult decât un hobby. Vorbim despre continuarea unei tradiții începută în urmă cu peste trei decenii și care s-a transmis din generație în generație. Tocmai de aceea, atunci când joacă „U”, prietenii și rudele știu că nu pot conta familia Călugăreanu.