Denisa, Cipri și Józsi sunt prieteni de ani de zile. Relația lor s-a construit în timp ce străbăteau țara în lung și în lat cu un scop comun. Să o vadă pe “U” în toate sălile din România. La finala din 2008, când băieții o înfruntau pe Asesoft la Ploiești, Cipri se afla, „oficial”, la serviciu. În realitate, se pregătea de o aprigă dispută sportivă. Ultimele jocuri ale seriei aveau loc la mijocul săptămânii, iar băieții lui TAB Baldwin puneau probleme serioase campioanei en-titre. Zeci de suporteri clujeni voiau să le fie alături jucătorilor în Sala „Olimpia”, așa că s-au organizat deplasări în grup, cu mai multe autocare.

Thumbnail

„La acea deplasare am mers la Ploiești cu un alt prieten, Zoli. El este un tip mai scund și purta tricourile primite de la baschetbaliști. Vă dați seama că îi ajungeau până la genunchi. Stăteam pe platou la sala sporturilor și ne gândeam în ce autocar să urcăm. El m-a tras de mână și am aterizat într-un autocar unde se aflau mama și soția lui Flavius Lăpuște. Erau acolo și Adina Mocanu împreună cu Sara, fiica cea mare a ei și a lui John. La precedentele meciuri ale finalei fusesem în același autocar cu galeria de la fotbal. Acum mă număram printre celebrități. Și în acest autocar am făcut cunoștință cu Denisa”, povestește Cipri, râzând.

Denisa lucrează la un restaurant unde obișnuiau să mănânce baschetbaliștii. S-a împrietenit ușor cu ei, pentru că se întâlneau de două ori pe zi. Și-a dorit să meargă la sală să îi susțină și ține minte perfect că primul său meci urmărit pe viu a fost un derby cu Sibiul. Atmosfera din tribune a determinat-o să se îndrăgostească iremediabil de baschet. De aceea a vrut să meargă și în deplasări.

„Nu o să îl uit niciodată pe Silvă. Stătea la masă și nu putea să mânânce liniștit din cauza mea. Îi tot repetam încântată că vin în următoarea deplasare. Se uita la mine cu o privire de genul: «Ce-i cu Denisa? Ce tot vrea? De ce e așa de bucuroasă?». Pe drumul spre Ploiești m-am împrietenit cu Cipri. În schimb, pe Józsi nu țin minte exact când l-am cunoscut”, spune Denisa.

Legătura lui Józsi cu baschetul s-a produs natural. A copilărit pe strada Plopilor, în apropiere de Sala Sporturilor și de vechiul stadion „Ion Moina”. În fața blocului, toți copiii țineau cu “U”. I-a plăcut baschetul și a fost inițiat în această lume fascinantă de către antrenorul Voicu Moldovan. Din păcate, două accidentări la genunchi nu i-au permis să își finalizeze junioratul.

Thumbnail

„Sunt un ungur «U»-ist adevărat, ce să zic. Este un simbol al sportului universitar, dar și un brand românesc, în care am crescut. Nu poți scăpa de «U». Am început să mă uit la baschet odată cu generația lui Ghiță Mureșan, Bubu Roschnafsky sau Mircea Cristescu. Au dominat baschetul și asta m-a atras. Uneori urmăresc și meciurile de fotbal, dar baschetul mă atrage cel mai tare. «U» și baschetul. Restul este poveste”, mărturisește Józsi.

Cipri a practicat fotbalul la grupele de copii ale Universității, sub comanda renumitului Bandi Bácsi. Nu știe de ce s-a lăsat, însă ține minte cum a pășit în Sala Sporturilor „Horia Demian”. Prima oară a fost în tribune la un meci al fetelor, după care nu a ratat nicio partidă a băieților.

„Prin ‘90 am jucat un meci în cupele europene, împotriva unei echipe din Grecia. La acea vreme, mulți greci studiau în Cluj. Drept urmare, ei au avut o galerie consistentă. Duelul galeriilor a fost la fel de frumos ca duelurile de pe teren. S-a cântat într-una tot meciul, nici nu puteai pune muzică. La un moment dat, grecilor li s-a spart toba. Au bătut toba până li s-a spart. Atunci, galeria noastră a dominat sala. M-am îndrăgostit de mersul la sală și eram înnebunit după jucătorii de atunci. Marcel Țenter și Mircea Cristescu au fost idolii copilăriei mele. Timpul a trecut și am ajuns, ca suporter, să beau câte o bere cu ei. Mi se pare ceva senzațional. Recunosc că mi-au plăcut multe echipe. Jucătorii din 2008 mi s-au părut foarte uniți. La fel, mi s-au părut uniți și talentați cei din acest sezon. Acum au format un grup special, diferit”.

Thumbnail

Dragostea față de baschet i-a adus la un loc pe Cipri, Denisa și Józsi. În glumă, cei trei mărturisesc că au construit o adevărată „rețea” a deplasărilor. La orice confruntare disputată de baschetbaliști departe de Cluj-Napoca, ei căutau o variantă să îi însoțească. Adesea veneau cu soluții și pentru familiile jucătorilor, care își găseau loc în mașinile lor. Acum 10 ani, clubul a organizat și un concurs, menit să desemneze suporterul cu cei mai mulți kilometri parcurși în deplasări. Din cauza serviciului, Cipri și Józsi au ratat câte o deplasare, premiul fiind adjudecat de către Denisa.

Thumbnail

„În deplasări nu ne opream să vizităm locul respectiv. Poate că am oprit o dată, la Târgu Mureș, la grădina zoologică. Ne-a însoțit Adina Mocanu cu micuța Sara și ne-am gândit că ar fi frumos să vizităm grădina zoologică. Eu mergeam din plăcere și bucurie să văd un meci. La masă, beam câte o bere și discutam cele întâmplate pe teren. Acum nu îmi permit să merg des, dar realizez că baschetul mi-a dat atât de multe. La restaurantul unde lucrez m-am împrietenit cu Paul Chetreanu. La amândoi ne plac câinii și l-am ajutat la concursurile de tras sănii, organizate pe timpul iernii. Cred că am fost la vreo patru ediții ca voluntar”, mărturisește Denisa.

Baschetul i-a schimbat viața și lui Cipri. El s-a căsătorit cu fosta componentă a naționalei, Bianca Vescan, și au împreună doi copii. Tudor, băiețelul cel mare, obișnuia să numească televizorul drept „baket” dintr-un motiv simplu. Televizorul familiei Suciu funcționează doar în serile cu partide de baschet. Puștiul adoră sportul, motiv perfect ca Simona Mușat, antrenoare la juniorii clubului, să îl coopteze în viitoarele sale echipe. De altfel, Cipri, Bianca, Simona și Józsi se întâlnesc în fiecare joi și joacă baschet de plăcere.  La rândul lui, Józsi și-a obișnuit fiica cu atmosfera din sală încă de când aceasta avea câteva luni.

Thumbnail

„Maia a făcut baschet aici, în Florești, unde locuim noi. Îi plăcea mult. Din păcate, și-a rupt mâna, s-a speriat, și nu știu dacă vrea să mai meargă la antrenamente. Eu și soția mea nu o forțăm. Încercăm să venim la cât mai multe meciuri, însă programul nu ne permite întotdeauna. Am noroc cu un grup pe whattsap și aflu tot ce se întâmplă de la prietenii mei prezenți în sală. Am creat un fel de live score al nostru. Acolo Cipri îmi zice: «Ăla a făcut prostii. Ăla joacă bine». Le mulțumesc prietenilor mei, care analizează jocul echipei pe whattsap. Cu ajutorul lor, nu ratez nicio fază”, afirmă Józsi, cu zâmbetul pe buze.

Thumbnail

Titlul din 2011, câștigat cu o aruncare în ultima secundă a lui Tyler Morris, le va rămâne celor trei în suflet. Deși a plecat de la “U” cu un an înainte, toți consideră că Miljan Medvedj merită să primească o medalie de campion. De aceea, la petrecerea de campioni, Cipri a îmbrăcat trofeul cu maioul sârbului adoptat de clujeni. Meda i-a cucerit pe suporteri prin determinare, dar și prin felul cum îi respecta pe cei din jur. La finalul unor înfrângeri, Medvedj discuta despre meci cu fani și le transmitea tuturor faptul că alcătuiesc o familie. Acea familie îi umple inima de bucurie Denisei, mai ales dacă recunoaște, pe stradă, oameni din sală. Acum doi ani și-a petrecut chiar concediul de vară împreună cu Cipri, soția sa și cei doi băieți. Iar când vine vorba despre Universitatea, Józsi concluzionează simplu: „Este o iubire eternă”.