imagine articol

Declaratii, conferinta de presa

Tab Baldwin: "La Brasov, am vazut doua echipe clujene total diferite. Dupa pauza, pe teren noi am avut alta echipa, am jucat atat de diferit, fara pasiune si intensitate. Brasovul a dat dovada de destula ambitie si daruire pentru a castiga. Rezultatul e mai mult decat dezamagitor si, sincer, dupa meci a fost una din cele mai grele discutii de vestiar pe care am avut-o in intreaga cariera. Jucatorilor le era rusine, noua antrenorilor, ne era rusine, a fost foarte greu sa vorbim de acel meci. Trebuie sa invatam din greseli si sa ne facem treaba pentru care suntem aici. Acum suntem o echipa rusinata, frustrata, furioasa si nu cred ca exista tratament mai bun pentru o astfel de situatie decat un alt meci, care sa fie jucat cum trebuie. Cu Ploiesti nu va fi deloc usor, echipa a fost mai buna de doua ori in fata noastra in acest sezon. Trebuie sa ne aparam agresiv, dar si sa avem precizie in atac. Acesta e obiectivul nostru. Sa fim focusati 40 de minute pe victorie, nu 20, nu 29, nu 30!... Avem un jucator nou la pregatiri, Steve Rich, care are o bogata experienta. Ne-a placut ce am vazut in cariera lui, a jucat la nivel inalt si am decis sa-l aducem, pentru a suplini absenta pivotilor accidentati. E un bun aparator si recuperator. A fost decizia lui sa plece de la echipa din Slovacia. Daca vom decide ca ramane la echipa noastra, asa vom fi pana in pauza de iarna, cand este posibil sa fie si alte schimbari, dar pana atunci mai este".

Mircea Cristescu: "In mare parte, vina e a noastra pentru rezultatul de la Brasov. Nu trebuia sa le permitem sa castige ultimul sfert la 15 puncte diferenta. Probabil vom lua atitudine, dar nu acum, ci la finalul turului si ma refer la eventuale sanctiuni financiare. Echipa vrea, dar inca nu a aratat tot ce poate. Cativa jucatori nu si-au gasit locul, iar o parte a selectiei nu a fost facuta cum trebuie. In iarna, probabil ca vom aduce inca un jucator, pentru a imbunatati situatia. Campionatul e mult mai puternic si nebun decat cel de anul trecut. Vine meciul cu Ploiestiul, care pana nu de mult era un derby. Poate parea ca acum nu mai este, din cauza rezultatelor noastre recente si a accidentarilor din lot, dar si a moralului cu care vine echipa adversa, dupa ce ne-a invins de doua ori in acest sezon. Va asigur insa ca ramane tot un derby, iar noi, o singura sansa daca avem, vom lupta pentru ea, pentru victorie. Biletele se vor pune in vanzare de vineri, de la ora 10.00...Dupa cum ati vazut la antrenament, avem un pivot in teste, Steve Rich, care a preferat sa-si rupa contractul in Slovacia si sa incerce altceva. Daca ne va convinge in aceste zile va ramane la echipa si probabil va intra si pe teren la meciul cu Ploiesti. Nu stiu cata lume va veni la meci, stiu insa ca fanii ne taxeaza pentru rezultatele slabe prin neprezentare, pe buna dreptate. Nu ii laud, nici nu ii condamn, e dreptul lor, dar sper sa fie alaturi de noi. Nu putem fi azi prosti si maine destepti, adica sa uitam baschet de la o zi la alta. Echipa are nevoie de suportul fanilor si sa fie convinsi ca incercam sa gasim cat mai rapid solutii pentru a fi ce am fost si chiar mai mult".

Levente Szijarto: "Pana duminica mai este putin timp sa ne pregatim. Meciul cu Brasovul a fost un soc, dar cred ca vom trece peste el, pentru ca am aratat in prima repriza ce putem cu adevarat. Meciul cu Ploiesti va fi deosebit, cum au fost duelurile cu ei totdeauna. E cea mai puternica echipa din campionat, dar sincer, nu cred ca ne mai pot bate o data".

Steve Rich: "Vin din Slovacia, unde am decis sa intrerup contractul, pentru ca doresc sa joc la un nivel mai inalt. Clujul mi-a dat oportunitatea de a veni, iar daca agentul meu mi-a spus ca e locul in care merita sa vin, am venit. E prima data, in toata cariera mea, in care intalnesc un antrenor american in Europa si ma incanta mult si acest fapt, dar si ce am vazut la acest prim antrenament. Seriozitatea si cat de mult se implica lumea in baschet la Cluj. Sper sa conving ca merit sa raman si sa ajut echipa, pentru ca sunt impresionat. Nu stiu daca voi intra pe teren cu Ploiesti, intai trebuie sa conving ca merit sa raman aici. Din Romania nu cunosc niciun jucator american, doar pe Rashard Griffith, care mi-a fost adversar cu multi ani in urma intr-un meci de cupe europene. Nu am niciun mesaj pentru el, in caz ca voi ramane la Cluj, acum doresc sa arat ca nu am venit degeaba".

Foto: Dragos Ludusan 

Parteneri

BT
CompexitPrimaria Cluj NapocaAegon
Regina MariaBoschPeakVisit ClujIzvoarele CalimaniReco SportConsiglierifoundeverLeierBrother at your sidePMA InvestCardiofit