imagine articol

Echipa noastră joacă miercuri și vineri cu Dinamo, în primul tur din Play-Off

U-Banca Transilvania pornește la drum în Play-Off-ul ediției 2023-2024. Prima noastră adversară va fi Dinamo București, iar meciurile I și II se vor desfășura la Cluj-Napoca. Mai exact, îi întâlnim pe dinamoviști miercuri, 10 aprilie, cu începere de la ora 19:00. Cele două vor juca și vineri, 12 aprilie, tot de la ora 19:00, în vreme ce biletele pot fi achiziționate printr-un click AICI.

 

Richard și compania nu au suferit nicio înfrângere în actualul sezon al Ligii Naționale și vor să mențină un ritm ridicat și în postsezon. Pe terenul nostru va sosi Dinamo București, grupare care a prins locul 8 și s-a impus de 12 ori pe parcursul celor două faze ale campionatului. Câinii au mai pierdut 14 meciuri. 

 

În lotul celor de la Dinamo se regăsesc 4 baschetbaliști americani și un croat. Până la ora actuală, cel mai bun marcator este Andre Jones. Fundașul de 34 de ani are medii de 16.6 puncte, 3.2 recuperări și 2.3 pase decisive, respectiv un indice al eficienței de 15.8. S-au mai remarcat de asemenea Cortez Edwards și Sean Evans. 

 

La capitolul români, bucureștenii mizează pe veteranul Andrei Mandache, autor a 12.8 puncte, 3.5 recuperări și 2.5 pase decisive. De asemenea, Ștefan Grasu a progresat mult, acumulând un indice al eficienței de 10.0 în cele 26 de apariții pe teren.

 

În actualul sezon, U-Banca Transilvania a învins-o de trei ori pe Dinamo, o dată în Cupa României și de două ori în campionat. 

 

Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania

 

Urmează, teoretic, cea mai interesantă parte a sezonului, și anume Play-Off-ul. Chiar dacă suntem neînvinși, nu înseamnă mare lucru dacă nu continuăm acest parcurs și nu câștigăm ultimul meci al sezonului. Evident, toată lumea știe care este obiectivul nostru. Nu ne va mulțumi absolut nimic în afară de titlul de campioni. Băieții știu asta, știu la ce fel de club sunt și că nu va fi ușor. În Play-Off este o altă poveste, deci cred că trebuie să avem mentalitatea corectă, să rămânem cu picioarele pe pământ și să continuăm munca din ultimele 8 luni de zile. Vom fiecare meci pe rând, încercăm să fim motivați și să jucăm un baschet de calitate. La final vom vedea dacă reușim sau nu să ne îndeplinim obiectivul. Toată lumea ne vede favoriți prin prisma faptului că nu am pierdut niciun meci. Acest lucru nu ne garantează trofeul de campioni, trebuie să rămânem umili, să muncim și să fim profesioniști. Există șanse să pierdem trofeul dacă nu suntem atenți și suferim accidentări. Atmosfera e foarte bună, nu întâmpinăm probleme medicale. Intensitatea este foarte bună, nivelul de competivitate e cel dorit înainte de Play-Off. Spiritul de echipă și coeziunea au făcut ca lucrurile să meargă în direcția potrivită. Mai este un pas de făcut, și anume adjudecarea titlului. Nu vreau să trag linie sau concluzii. Trebuie să se termine sezonul, apoi vom putea vorbi despre calitatea acestui sezon. Ne bucurăm că avem doi jucători nominalizați de către EuroCup, înseamnă foarte mult. Eu aș vrea să remarc întreaga echipă, mai ales când e vorba despre succes. Cu siguranță Pat și Emi sunt pioni de bază și merită o astfel de apreciere! Până acum, Oradea și Voluntari ne-au pus cele mai mari probleme, însă se poate întâmpla orice. Așteptăm să înceapă Play-Off-ul și să vedem cum va evolua totul!

 

Patrick Richard, căpitan U-Banca Transilvania

 

Suntem nerăbdători să ne apărăm titlul. Suntem motivați și de abia așteptăm să începem acasă, în fața celor mai buni fani. Obiectivul nostru clar este să fim campionii țării, luăm fiecare partidă pe rând. Vom aborda fiecare meci la victorie, chiar dacă va fi dificil. Sper să pot progresa în continuare, sunt onorat de această nominalizare venită de la EuroCup. Totuși, sunt genul de om care întreabă întotdeauna: Ce urmează? Pe de altă parte, știu că Dinamo va veni aici motivată să câștige. Noi ne concentrăm pe jocul nostru, ne vom folosi de experiența noastră. Referitor la Emi, el s-a adaptat mult, venind din Spania. Știu că poate fi și mai bun! Sunt foarte mândru de el!

HAIDE "U"
10

Parteneri