U-Banca Transilvania a plecat motivată la Piteşti să obţină calificarea în Final Four-ul Cupei României. Baschetbaliştii noştri au câştigat primul meci cu argeşenii şi au un avantaj de cinci puncte înaintea returului programat miercuri, în Trivale.

Formaţia lui Mihai Silvăşan este cu moralul ridicat după ce a oferit o lecţie de baschet duminică, în deplasarea din campionat de la Craiova. Clujenii i-au învins fără drept de apel pe olteni cu scorul de 95 la 69, prestaţia colectivă fiind una de excepţie. Darrin Dorsey a fost cel mai bun om de pe teren prin cele 12 puncte, 4 recuperări şi 4 pase decisive, iar Nandor Kuti şi-a egalat cea mai bună prestaţie ofensivă a sezonului, graţie celor 16 puncte. În formă au fost şi Jason Washburn sau Nana Foulland, autori a câte 13 puncte fiecare.

MIHAI SILVĂȘAN, antrenor principal U-Banca Transilvania:

Tratăm acest meci ca pe o finală. Ambele echipe își doresc să se califice la turneul Final Four și vor da totul ca să reușească. Așteptăm cu nerăbdare bătălia de miercuri și sperăm ca la sfârșitul meciului noi sa fim cei care ne bucurăm.

De partea cealaltă, BCM U Argeş Piteşti s-a bucurat de o mică vacanţă după cele două partide disputate săptămâna trecută, la Cluj-Napoca. Echipa pregătită de Florin Nini trebuie să joace cu CSU Sibiu în etapa a-7-a din faza a doua, însă meciul va avea loc abia pe 27 martie.

Chiar dacă argeşenii beneficiază de avantajul terenului propriu, U-Banca Transilvania stă bine din punct de vedere al moralului, ca urmare a succeselor de acum o săptămână. Totodată, din cele cinci întâlniri directe din acest sezon dintre Cluj-Napoca şi Piteşti, bilanţul ţine cu echipa noastră, care a obţinut patru rezultate pozitive. Numai confruntarea din ianuarie a fost pierdută la distanţă de o posesie, 83 la 80.

În plus, vestea bună pentru Mihai Silvăşan este reprezentată de revenirea pe teren a lui Tony Easley. Americanul a bifat aproape 22 de minute de joc la Craiova, iar încet va ajunge la forma de dinaintea accidentării la braţ.

Disputa de miercuri va fi condusă de o brigadă alcătuită din Marius Ciulin, Alin Faur şi Laszlo Bukuresti. Prima minge se joacă la ora 20:00, duelul urmând a fi transmis în direct la Digi Sport 3.

Comentarii