imagine articol

Echipa noastră va face o vizită la USAMV Cluj-Napoca

Echipa de seniori a clubului nostru va face luni, 23 aprilie, de la ora 11.30 o vizită la USAMV Cluj-Napoca (Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca).

Echipa antrenată de Mihai Silvășan, Branko Cuic și Dorin Pintea va fi primită de conducerea USAMV Cluj-Napoca și va mai include vizitarea Festivalului Produselor Românești Tradiționale, organizat în campus de Facultatea de Agricultură. În programul evenimentului, printre altele, va fi și o degustare de produse specifice – plăcintă pe lespede de Câmpeni, plăcintă cu leurdă de Hurez, mălai în lapte de Chiochiș, sarmale cu păsat de Gherla, cârnați de Poiana Ilvei, gomboți cu prune de Chinteni și multe alte bunătăți.

Întâlnirea studenților cu baschetbaliștii de la U-Banca Transilvania  are loc în prima zi a Cupei Sportive a Studenților USAMV Cluj-Napoca, la care vor participa studenți de la cele cinci facultăți din cadrul USAMV. Competițiile în care vor concura pe durata a trei zile, între 23-25 aprilie, sunt fotbal, volei, tenis de masă, tenis de camp, baschet.  
Ediția anterioară a competiției a numărat peste 700 de participanți studenți, cadre didactice și profesori.

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca este continuatoarea prestigioasei şcoli superioare de agricultură clujene, fondată în octombrie 1869, sub numele de Institut de Învăţămînt Agronomic Cluj-Mănăştur. În anul 1906, Institutul a fost ridicat la rang de Academie, purtând numele de Academia de Agricultură Cluj.
Cinci facultăți adună peste 5.000 de studenți în fiecare an la USAMV – Facultatea de Agricultură, Facultatea de Horticultură, Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii, Facultatea de Medicină Veterinară și Facultatea de Știința și Tehnologia Alimentelor. În campusul universitar se mai regăsesc acvariul, Grădina Botanică, Muzeul Botanic și cel de Parazitologie, baza sportivă, editura, și biblioteca universității, dar și institute prestigioase de cercetări și clinici veterinare.

Parteneri