imagine articol

Echipa se va reuni pe data de 5 august

U-Banca Transilvania și-a stabilit programul din această vară. Jucătorii vor efectua primele antrenamente sub comanda lui Duško Vujošević pe data de 5 august și vor rămâne la Cluj-Napoca până la finalul lunii august. 

Gruparea noastră va avea un presezon plin de partide, atât pe teren propriu, cât și în străinătate. Cu alte cuvinte, pe lângă turneul League of the 4, care se va desfășura la BTarena între 14 și 15 septembrie, formația clujeană va mai înfrunta adversari din Serbia, Ungaria, Turcia sau Slovenia, după cum urmează:

  • 2 septembrie – Belgrad - amical cu Mega Bemax (Serbia) 
  • 4 septembrie -  Belgrad - amical cu Szolnoki Olaj (Ungaria)
  • 6-7 septembrie – Sarajevo - participare la Memorialul Mirza Delibašić, alături de echipele Gaziantep (Turcia), Budućnost Podgorica (Muntenegru) și Cedevita Olimpija Ljubljana (Slovenia)
  • 14-15 septembrie – Cluj-Napoca – prezentarea echipei la turneul League of the 4, unde mai sunt invitate Fenerbahçe Beko Istanbul (Turcia), Partizan Belgrad (Serbia) și Mornar Bar (Muntenegru)

BRANKO ĆUIĆ, director executiv sportiv U-Banca Transilvania

Thumbnail

„Prima parte a pregătirii o vom desfășura pe plan local, la Cluj-Napoca. Vom disputa și un meci amical, împotriva unui adversar nu foarte puternic, care va fi anunțat ulterior. Vom merge la începutul lunii septembrie în Serbia, la Belgrad, pentru două partide amicale. De la Belgrad vom pleca direct la Sarajevo, pentru puternicul memorial Mirza Delibašić. În cele din urmă ne întoarcem la Cluj-Napoca, unde le vom prezenta fanilor noștri lotul pentru noul sezon. S-a depus un efort foarte mare ca între 14-15 septembrie să organizăm, împreună cu prietenii noștri de la Sports Festival, turneul League of the 4. Va fi un turneu unic în baschetul românesc, cu participante extrem de valoroase. Suntem în legătură permanentă cu domnul Vujošević, vorbim zilnic despre echipă și despre ce avem de făcut. Nu am definitivat încă lotul, urmează să transferăm doi jucători străini pe pozițiile patru și cinci. După cum ați văzut, în cupele europene vom juca cu KB Rahoveci din Kosovo. Tragerea la sorți a avut loc miercuri la Munchen, iar clubul a fost reprezentat de colegul nostru, Dorin Pintea. Cred că a fost o tragere la sorți potrivită pentru noi”.  

Parteneri

BT
CompexitPrimaria Cluj NapocaAegon
Regina MariaBoschPeakVisit ClujIzvoarele CalimaniReco SportConsiglierifoundeverLeierBrother at your sidePMA InvestCardiofit