U-Banca Transilvania a suferit un eșec în partida cu numărul III din semifinalele Ligii Naționale. Gruparea noastră a pierdut duelul cu CSM CSU Oradea, scor 82-74. Încleștarea a putut fi urmărită în direct la Digi Sport 4.

Mihai Silvășan a început meciul cu o formulă alcătuită din Darrin Dorsey, Nandor Kuti, Kyndall Dykes, Rolland Torok și Jason Washburn. Debutul de confruntare le-a aparținut însă bihorenilor, care au condus repede cu 8-0. Dorsey a semnat prima reușită a noastră, în timp ce Oradea a strălucit pe faza ofensivă. În rol și-a intrat și americanul Khris Richards, care a distanțat-o pe CSM CSU la 10 puncte, 14-4. Introdus pe teren, Alhaji Mohammed a limitat din ecartul oaspeților până la finalul actului, când tabela indica 27-21.

Sfertul al doilea s-a desfășurat tot cu Oradea în prim plan. Dragan Zekovic a fost de neoprit în atac, la fel ca Richards. De partea cealaltă, băieții noștri au oferit o prestație modestă, în special în spațiul de trei secunde, întâmpinând serioase probleme la recuperare. Drept urmare, bihorenii au mers la 16 puncte după coșul lui Giordan Watson, 42-26. În actul trei, formația lui Cristian Achim a ajuns să beneficieze și de un avantaj alcătuit din două cifre, 58-37, ca urmare a unei reușite semnate de Sean Barnette.

Oaspeții s-au trezit abia în sfertul decisiv. U-Banca Transilvania a pornit ca din pușcă, cu un parțial de 8-0. Kyndall Dykes a contribuit din plin la revenirea noastră, iar Rolland Torok a reaprins speranțele în minutul 39, 74-69. Din păcate, timpul nu a ținut cu echipa lui Mihai Silvășan, care s-a recunoscut învinsă.

Următoarea întâlnire, decisivă pentru alb-negri, are loc luni, tot la Oradea. Fluierul de start se va da la ora 18:00.

CSM CSU Oradea - U-Banca Transilvania 82-74 (27-21, 21-11, 17-15, 17-27)

# Player MIN PTS 2FG 3FG FG FT TREB AST EFF
00 Kyndall Dykes 30:50 18 4/10 1/4 5/14 7/10 4 2 14
14 Rolland Török 27:23 10 2/3 1/1 3/4 3/4 4 0 13
42 Jason Washburn 28:35 9 4/8 0/0 4/8 1/1 7 0 12
10 Darrin Dorsey 26:06 10 3/3 1/4 4/7 1/1 0 3 6
32 Kuti Nandor 29:15 12 3/5 2/4 5/9 0/0 1 1 8
18 Aleksandar Rašić 20:28 2 1/2 0/2 1/4 0/0 3 4 5
6 Andrei-Sergiu Mureșan 00:00 0 0/0 0/0 0/0 0/0 0 0 0
13 Alhaji Mohammed 18:18 10 2/3 2/3 4/6 0/0 0 2 9
35 David Vida 00:00 0 0/0 0/0 0/0 0/0 0 0 0
11 Andrei Calnicenco 08:40 0 0/0 0/0 0/0 0/0 1 1 2
41 Anders Teir 00:00 0 0/0 0/0 0/0 0/0 0 0 0
20 Nana Foulland 10:25 3 1/2 0/0 1/2 1/4 2 1 1
00:00 0 0/0 0/0 0/0 0/0 2 0 0
200:00 74 20/36 7/18 27/54 13/20 24 14 70
Comentarii