imagine articol

Jucătorii lui Mihai Silvășan caută o nouă victorie în Liga Națională

U-Banca Transilvania revine în campionat, acolo unde are programată sâmbătă, trei decembrie, o nouă etapă. Baschetbaliștii clujeni o înfruntă la BTarena pe CSM VSK Miercurea Ciuc, într-un joc care va demara la ora 18:00 în direct la FRB TV. De asemenea, bilete pot fi achiziționate printr-un click AICI.

 

Trupa lui Mihai Silvășan a suferit o înfrângere miercuri, în Turcia, împotriva celor de la Bursaspor. Am pierdut cu scorul de 95-80, ajungând la un bilanț de două succese și patru înfrângeri în 7Days EuroCup. Richard și compania au arătat momente bune în joc, fiind adesea aproape de gruparea ce a disputat finala întrecerii în stagiunea precedentă. 

 

Drept urmare, alb-negrii vor un rezultat pozitiv în Liga Națională, acolo unde sunt în continuare neînvinși. Ardelenii au răpus-o ultima dată pe Rapid București, în derby-ul Conferinței A. Am câștigat în capitală cu scorul de 77-79, grație unui coș izbutit în ultimele secunde de către Stefan Birčević.

 

Mai departe, U-Banca Transilvania se duelează cu ocupanta locului 8 în Conferința A, ciucanii reușind un bilanț de două rezultate pozitive și patru eșecuri. Trupa din județul Harghita a depășit-o în etapa precedentă pe CSM Târgu Mureș, 98-87.

 

La Miercurea Ciuc s-a remarcat în actuala stagiune Amedeo Casale, sportiv ce a făcut o parte a junioratului la Academia U-BT. Baschetbalistul cu origini argentiniene are prestații la înălțime, înregistrând statistici de 14.2 puncte, 7.8 recuperări și 5.2 pase decisive. Nu trebuie omiși nici stranierii Meshack Lufile sau Vladyslav Frolov.

 

U-Banca Transilvania pornește cu prima șansă în fața ciucanilor, pe care i-a învins de fiecare dată. 

HAIDE "U"
31

Parteneri