U-Banca Transilvania pornește la drum în semifinalele Ligii Naționale. Primul meci al seriei cu CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea se joacă vineri, 16 mai 2025, la BTarena. S-a stabilit și programul, care va fi următorul:
Meciul I, vineri 16 mai 2025
19:00 U-Banca Transilvania Cluj-Napoca vs CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea (BTarena)
Meciul II, duminică, 18 mai 2025
18:00 U-Banca Transilvania Cluj-Napoca vs CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea (BTarena)
Meciul III, joi, 22 mai 2025
19:00 CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea vs U-Banca Transilvania Cluj-Napoca (Sala Traian)
Seria va fi decisă după programul cel mai bun din cinci meciuri, iar dacă va fi necesară o a patra partidă, aceasta se va desfășura la Râmnicu Vâlcea pe data de 24 mai. Eventualul decisiv va avea loc la Cluj-Napoca pe data de 27 mai.
Ne pregătim așadar de o confruntare între formațiile care au ocupat locurile 2, respectiv 3 la finalul stagiunii regulate. CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea este de departe revelația sezonului, prin rezultatele solide obținute în fața unor adversari de tradiție. Printre acestea, amintim o victorie și la Cluj-Napoca, în luna decembrie a anului trecut. Practic, gruparea antrenată de către Arturo Alvarez a strâns 22 de succese și 8 înfrângeri, cu un total de 52 de puncte. În Play-Off, oltenii au depășit-o pe FC Argeș Pitești cu 3-0 la general.
Trupa din sudul țării mizează pe un lot talentat, unde se remarcă în principal americanul Cornelius Hudson. Acesta ne-a făcut viață grea în ambele meciuri și are medii de 21.7 puncte, respectiv 8.0 recuperări. Nu trebuie omis nici fundașul Kandre Gray, important în atac atât prin prisma paselor decisive, cât și prin abilitatea sa de a marca în situații dificile. Gray are statistici de 21.3 puncte, 6.1 assist-uri și 5.4 recuperări.
La distanță de aproximativ o lună, U-Banca Transilvania se duelează din nou cu CS Vâlcea. Mai exact, cele două s-au întâlnit în penultima etapă a sezonului regulat, cu ocazia unei dispute decisive pentru stabilirea clasamentului înainte de Play-Off. Clujenii și-au îndeplinit obiectivul, iar victoria cu 92-88 a făcut să terminăm stagiunea regulată pe poziția secundă.
Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania
Începe cea mai importantă perioadă a sezonului, jucăm cu o echipă competitivă. Deși sunt noi în peisajul baschetului românesc, au făcut investiții mari și s-a văzut acest lucru în rezultatele avute. Au în componență doi jucători extrem de talentați, Hudson și Grey. Ei pot să facă diferența prin valoarea lor, în special Hudson, unul dintre cei mai talentați jucători care au trecut prin România, din punct de vedere al calităților baschetbalistice. Evident, nu ne sperie acest lucru. Nu ne este teamă de ei. Pentru noi există un singur obiectiv, și anume să câștigăm fiecare meci și să mergem mai departe. Ne concentrăm numai la meciul de mâine, apoi vom vedea ce e de făcut în continuare și cum vom aborda partida a doua. Datoria noastră este să fim cât mai pregătiți și să ne concentrăm pe ce avem noi de făcut. Și ei pot veni cu surprize, dar din experiența noastră știu că vom găsi soluții și nu vom fi 100% surprinși de ce ne vor pune în față la meci. Despre asta este vorba în Play-Off, despre competivitate și despre ce echipă e mai pregătită mental. Cred că suntem o echipă pregătită în acest moment, am avut antrenamente bune, atmosfera este bună și așteptăm primul meci, să vedem unde ne situăm. Nu avem probleme grave. A fost o mică problemă cu Mișu, a lipsit de la antrenamente. DeShawn resimte o ușoară accidentare la genunchi, însă nu este nimic grav. Încă nu am luat decizia finală asupra baschetbalistului străin care va sta în afara lotului. Vreau să le transmit fanilor că avem nevoie de ei. Chiar dacă nu mai jucăm în cupele europene, în acest moment al sezonului e nevoie de ei. Aproape că jucăm cu trofeul pe masă, începem să vedem lumina de la capătul tunelului, deci avem nevoie de sprijinul lor. E mai bine să joci cu sala plină, la fel consideră și jucătorii. Le promitem suporterilor că vom face totul pentru a trece cu bine peste această serie. Referitor la Simpson, nu voi da amănunte din vestiar. S-a antrenat, a jucat în ultimele două meciuri. Nu vă pot spune dacă va evolua mâine sau nu. Sunt anumite probleme care trebuie să rămână în vestiar și așa vom merge mai departe. Îi cunoaștem foarte bine pe cei de la Vâlcea. Ca în orice meci care contează, defensiva va fi cea mai importantă. O mare parte din defensivă pleacă de la mentalitatea pe care o ai. Dincolo de strategie, apărarea e vitală. Poți să alegi cea mai bună strategie și există riscul să pierzi dacă nu dai totul fizic, în apărare. Reacțiile sunt foarte importante, precum și felul cum ne vom ajuta. Evident că am pregătit niște apărări mai speciale, dar sper să nu avem nevoie. Trebuie să facem în teren ceea ce am antrenat, la un nivel extrem de ridicat.
Mihai Măciucă, jucător U-Banca Transilvania
Ne așteaptă o serie interesantă, ne-am împărțit victoriile în campionat și ambele meciuri au fost echilibrate. Întâlnim o echipă agresivă, care are încredere. Noi avem în spate experiența, suntem uniți și am muncit foarte bine în ultimele zile. Suntem pregătiți pentru această serie și în special pentru meciul de mâine. Luăm fiecare joc în parte și vrem victoria! Aș spune că într-un fel e bine că am încheiat repede seria cu Rapid. Am avut mai mult timp să pregătim seria cu Vâlcea, am muncit foarte bine și suntem gata să jucăm. Luăm fiecare meci în parte, iar obiectivul clar este să mergem în finală. În tur a fost pentru prima dată când am jucat cu ei, probabil că nu știam ce ne așteaptă. Poate că am fost puțin surprinși, dar ne-am întâlnit deja cu ei și suntem pregătiți. Mă simt din ce în ce mai bine și sper ca la ora meciului să fiu 100%!