La conferința de presă de la finalul confruntării cu CSO Voluntari, Mihai Silvășan a fost întrebat de jurnaliști cum vede modificările legislative impuse de Ministerul Sportului, în privința utilizării jucătorilor autohtoni. Iată răspunsul antrenorului nostru:

Am văzut discuțiile din lumea baschetului din ultimele zile. Cred că ar trebui să fie o discuție la nivel național și îi felicit pe colegii care au ieșit în față cu un punct de vedere. Mă refer aici în special la Cristian Achim. 

 

Eu o să încep prin a pune o întrebare. 40% din lot sau din jucătorii care se află pe teren? Mă întreb acest lucru, întrucât exprimarea sună așa: „Ponderea de participare a sportivilor de performanță români la nivel de seniori și tineret, la competițiile naționale oficiale, nu poate fi mai mică de 40% din totalul de sportivi participanți, care pot evolua pe teren, pe parcursul unui meci”. După logica mea elementară, înțeleg că putem pune pe foaie 40% jucători români. Ei bine, la baschet este o aberație, deoarece vom avea posibilitatea să înscriem 7 baschetbaliști străini. Știu că îmi voi lua tare multe critici, dar e una dintre cele mai mari aberații pe care le-am auzit în viața mea. Și o să explic de ce, fiind o discuție complexă.

 

Când vorbim despre ajutorul dat unei categorii de sportivi, în cazul nostru baschet, te referi imediat la regula cu doi români pe teren. Ok, să spunem că ne dorim așa ceva, însă merită să ne punem întrebarea: Unde se află baschetul românesc în prezent? 

 

La o simplă căutare pe Google găsim câteva cifre: 16, 7 și 15. Dacă nu știți ce reprezintă cifrele amintite, o să vă spun eu. Reprezintă locul ocupat de naționalele României la nivel de U20, U18 și U16. La U18, cu un loc 7, dacă eram echipa din Cluj, am fi făcut baie în Someș, atât de fericiți eram. Aici discutăm despre Divizia B valorică, unde nu participă reprezentativele puternice. Totodată, în ultimii 25 de ani echipele naționale ale României s-au calificat de două ori în Divizia A valorică. Asta transmite un alt lucru despre valoarea baschetului românesc în general. Dacă ne uităm puțin mai adânc, vara viitoare nu avem înscrisă nicio echipă la categoria U20. De ce? Din cauza costurilor? Nu cred. Probabil cei care iau decizii nu sunt convinși că vom alinia o formație competitivă la U20. 

 

Luând aceste aspecte în considerare și numărul de echipe din Liga Națională, de aici deduc că e o aberație să crezi că ai numărul necesar de jucători români să umpli loturile celor 18 participante și să utilizezi de asemenea 2 autohtoni în permanență. Toată discuția poate crea un conflict între antrenori și jucători. Eu cred că e total falsă o astfel de ipoteză și aș vrea să îi întrebați pe unii dintre jucători. N-am absolut nimic împotriva baschetbaliștilor și nu e vina lor pentru situația dată. Nu e vina lor pentru felul cum au crescut și cum s-au dezvoltat până la nivel de seniori. De fapt, la nivel de seniori tu trebuie să iei jucătorii în mare parte formați, cu ABC-ul format. Jucătorii nu se cresc la 19-20 de ani, ci atunci trebuie ajutați să se dezvolte mental și fizic. Ei trebuie să vină extrem de pregătiți tehnico-tactic și mental, atunci când promovează la seniori. Noi ne uităm la niște campionate ale României cu juniori care au 2-3 meciuri competitive pe an. Să luăm exemplul Academiei U-BT, dar în aceeași situație sunt și alte echipe. Dacă vă uitați la rezultatele din primele faze, o să vedeți diferențe de scor de 60 de puncte. Pun următoarea întrebare: Este normală o asemenea discrepanță?

 

Ca să fac o mică paranteză, noi acum doi ani am înscris o echipă de juniori la Adidas Next Generation Tournament al Euroligii. Clubul a lucrat intens să obțină o invitație acolo. Am adunat jucători de la două echipe din țară, Cluj și Oradea. Am mers acolo și n-am câștigat niciun meci, într-o grupă de calificare cu trei formații din Belgrad. Vorbind despre aceste lucruri, cred că se înțelege unde se află baschetul românesc. Nu putem să începem construcția casei cu acoperișul, cum bine a precizat un alt coleg de-al meu. Noi mai degrabă trebuie să rezolvăm celelalte probleme. Avem nevoie de un volum mare de jucători și antrenori capabili ce să crească acei sportivi. Mă repet, antrenori capabili. În plus, e nevoie de infrastructură. 

 

Consider că domnul ministru detaliile de mai sus trebuie să le ia în considerare. Cum aduci un volum mare de jucători? Poate printr-o strategie a sportului de masă. Cum atragi copii la baschet? Îi atragi printr-o competiție de seniori extrem de puternică, cu baschetbaliști spectaculoși ce să devină modele pentru cei mici și, bineînțeles, cu un marketing adecvat. Dacă ai o competiție puternică, automat vin mai mulți oameni la sală. Automat între ei se vor afla și copii. Automat va crește competiția juniorilor. La lucrul acesta trebuie să lucrăm și la volumul antrenorilor de calitate. 

 

Țin să mă repet, nu e vina jucătorilor. Nu putem să ne mândrim că dispunem de tineri talentați cu perspectivă de Euroligă, din păcate. În cazul în care nu mă credeți pe mine, vin cu un alt exemplu. Am avut ocazia să stau doi ani de zile alături de Duško Vujošević, unul dintre antrenorii recunoscuți pentru munca depusă cu tineri. A trimis numeroși sportivi în NBA și Euroligă. Doi ani de zile a urmărit întrecerile de juniori din România. Știți pe câți juniori a pus ochii, spunând că au potențial? Pe unul singur: Tudor Șomăcescu. De restul nici nu i-a păsat, chiar dacă în aceeași echipă se aflau Dragoș Lungu sau Ștefan Grasu. Nici măcar Lungu nu l-a impresionat care, din punctul meu de vedere, e un băiat extrem de bun, cu o mentalitate sănătoasă și îi doresc să ajungă la cel mai înalt nivel. Dule a identificat un singur baschetbalist capabil. Probabil că și de aici o să înțelegeți frustrarea noastră, referitoare la noile reguli. 

 

Mie personal nu îmi plac numerele acestea: 40%, 2 în teren și așa mai departe. Poate că sunt absurd, poate că trăiesc în altă lume, dar din punctul meu de vedere nu ajutăm un copil ce are nevoie îndrumare. E ca și cum am da o bombonică fără efort. Nu e un ajutor, am doi copii acasă și nu voi proceda așa. Pe jucători îi vom pune într-o zonă de confort mai mulți ani, sub egida regulii. Nu îi vom sprijini să își atingă potențialul maxim. Unii vor spune că renunță. Foarte bine! Dacă nu sunt clădiți cu mentalitatea corectă de competivitate, să renunțe! Am întâlnit asemenea cazuri. Un baschetbalist care renunță la prima mică problemă, nu are cum să te ajute la club sau la națională. Într-adevăr, când un jucător merită, trebuie introdus în teren. Cu siguranță și noi, antrenorii, putem să greșim. 

 

Pe de altă parte, trebuie să fii tâmpit la cap să nu vezi realitatea baschetului românesc. Mai sunt discuții ce merg în direcția că baschetul românesc trebuie să revină acolo unde a fost. Dar unde a fost baschetul românesc de-a lungul timpului? O să îmi iau multă ură, probabil și de la foști jucători. Realitatea crudă e că noi nu am avut niciodată un baschet de calitate. Da, au existat și excepții, un Ghiță Mureșan, Mircea Cristescu sau Costel Cernat, care puteau evolua la orice nivel. Perfect de acord, însă ei nu cuprind baschetul românesc. Sunt excepții! Da, au fost și perioade mai bune, dar nu ne putem lăuda cu participări la Jocurile Olimpice, Campionatul Mondial și Campionatul European în fiecare ediție. Citeam că Argentina ratează Campionatul Mondial pentru prima dată din 1982. Domnilor, asta înseamnă baschet de calitate. Noi unde să revenim? La ce să revenim? Noi stăm pe loc!

 

Zona de confort nu aduce lucruri bune. Baschetbaliștii care stau în zona de confort nu progresează. Două țări cu rezultate bune în ultimul timp, Polonia și Ungaria, au renunțat la regula cu doi autohtoni pe teren. La un moment dat eram la același nivel, acum ne-au depășit categoric. Ambele țări au avut regula și au renunțat din mai multe considerente. Antrenorii au mărturisit că jucătorii lor erau plătiți de trei ori mai bine decât orice strain. De ce? Pentru că în campionat nu existau suficienți jucători autohtoni. Nicinul nu merita acei bani, raportat la valoare. 

 

Mulți ar spune că eu am de câștigat dacă se joacă cu doi români. Da, știu că am câțiva dintre cei mai buni români, dar nu vreau o asemenea regulă. Este total lipsit de fair-play să pui în mijlocul sezonului o regulă de acest gen. Noi trebuie să rezolvăm problema de la baza piramidei și să analizăm cum să împingem copiii de la spate. Până nu avem măcar o echipă națională de juniori ce să bată în fiecare an la porțile Diviziei A, nu atingem nivelul potrivit. La seniori lucrurile încep să progreseze, se investește și echipele au crescut. Trebuie să continuăm pe un asemenea drum și să creștem, să aducem mai mulți bani în baschetul de seniori. Așa vom avea un volum mai mare de selecție și prin calitatea antrenorilor de juniori. 

 

Un alt subiect ce merită discutat. Majoritatea juniorilor talentați din ultimii ani au ales să plece în străinătate. Dacă și cei mai talentați pleacă și tu oricum nu ai un volum mare, atunci ce faci? Doar în ultimele sezoane au plecat Tudor Șomăcescu, Dragoș Lungu, Denis Bădălău și așa mai departe. Anterior au mers în străinătate Emi Cățe, Rareș Uță, Bogdan Popa și Edi Roschnafsky. Ei pleacă și tu cu ce rămâi? Cum vei umple cele 18 sau 20 de echipe participante? Nu fiecare om poate juca baschet. E un lucru valabil în viață, nu toată lumea poate performa într-un anumit domeniu și e perfect normal. 

 

Indiferent de argumente, se creează discuții populiste, că trebuie jucați românii. Noi suntem cei mai buni, hai să ne protejăm țara, hai să ardem câmpiile. Pentru ce? Nu mai bine am fi deștepți? Nu mai bine am spune: Hai să muncim! 

 

Eu sunt la o echipă de seniori unde investițiile, în mare parte, sunt private și se dorește performanță. Asta e problema mea. Antrenorii de la seniori trebuie să aleagă ce produc antrenorii de juniori. Cei din urmă trebuie să fie suficient de buni, de informați și de capabili să formeze jucători, ca noi să avem de unde alege. Hai să ne facem treaba cu toții, cât putem de bine. L-am amintit adineauri pe Duško Vujošević. Știți câți antrenori din țară au venit să îl vadă în doi ani? Unul singur, poate doi! Era aici în fiecare zi și avea disponibilitate.

 

O altă problemă e legată de numărul de echipe. Hai să le reducem și să facem o ligă secundă puternică, unde să poată evolua tinerii ce aspiră să devină baschetbaliști. Noi să îi vedem acolo și să îi promovăm la seniori. 

 

Și dacă tot a venit vorba despre organizarea competiției de seniori, vin cu o altă situație. Știți câte meciuri suprapuse am avut sezonul acesta, EuroCup cu Liga Națională? Au fost cinci meciuri suprapuse, în condițiile în care programul nostru din EuroCup s-a știut de la început. Federația ne-a dat cinci meciuri suprapuse. În consecință, printre două meciuri pe săptămână, noi trebuie să găsim loc și pentru celelalte jocuri. Ce înseamnă asta? Nu e lipsă de interes când faci programul? Nu vreau să spun mai multe, dar într-o țară normală cineva merita să fie dat afară. Dacă noi ne calificăm în Play-Off în EuroCup... ghiciți ce? Primul meci din Play-Off-ul EuroCup e în aceeași zi cu primul meci din Play-Off-ul Ligii Naționale. Noroc pentru ei că nu mai avem șanse mari în competiția europeană. 

 

În concluzie, noi astfel de probleme trebuie să le rezolvăm, cu oameni capabili și bine plătiți, că nimeni nu muncește pe gratis. După aceea ne putem uita cum să ajutăm românii la nivel de seniori. Pe termen scurt, regula aceasta nu are cum să rezolve ceva, deoarece noi nu avem calitate foarte multă. Da, există câțiva jucători crescuți afară, însă sunt puțini. 

 

Toate părerile pe care ni le spunem noi, antrenorii de la seniori, vor rămâne doar niște declarații. Sincer, mă simt acum ca în clasa I când vorbeam neîntrebat. Pe mine, antrenorul campioanei României, nu m-a întrebat absolut nimeni ce părere am despre o anumită strategie. Noi ne oferim umila părere care, mai mult ca sigur, nu va fi luată în seamă. Se crede că antrenorii de seniori sunt groparii baschetului și românilor de la națională. Noi nu permitem dezvoltarea baschetului românesc, pe când cei care ne-au condus înainte au bifat rezultate colosale și calificări la Jocurile Olimpice.