imagine articol

Preview de ABA League: meci amical împotriva unei viitoare adversare

Aflată la mai puțin de o lună de debutul oficial în ABA League, U-Banca Transilvania continuă pregătirile din presezon cu două meciuri amicale ce vor avea loc la Aleksandrovac, în Bosnia și Herțegovina, în zilele de sâmbătă, 13 septembrie, și luni, 15 septembrie. Meciurile nu vor fi transmise.

Pentru partida de sâmbătă adversară ne va fi echipa locală, BC Igokea m:tel, formație pe care am întâlnit-o pentru prima oară în calificările FIBA Basketball Champions League, din 2020. Pe lângă meciul de acum cinci ani, împotriva bosniecilor avem la activ două partide de verificare, ambele câștigate la mare luptă, în 2021 și în 2024. Partida amicală de mâine vine ca o repetiție înaintea meciului oficial dintre cele două echipe, programat pe 1 noiembrie, în cadrul etapei cu numărul 5 din ABA League.

BC Nizhny Novogorod va fi a doua adversară din această deplasare. Având în vedere contextul internațional și poziția fermă a clubului nostru împotriva războiului, nu vom comunica ulterior despre meciul cu echipa din Rusia, tratând participarea noastră strict ca pe un exercițiu sportiv de pregătire.

Față de turneul amical de la Râmnicu Vâlcea unde accidentările au fost un impediment în rularea întreg lotului, Mihai Silvășan îi va avea la dispoziție pentru cele două partide pe: Karel Guzman, Iverson Molinar, Ben Altit, Dušan Miletić, Daron Russell, Trey Woodbury, Nathan Mensah, Patrick Richard, Mitch Creek, Andrei Cepoi, Alexis Petric și Tudor Tancău.

Mihai Silvășan, antrenor principal U-Banca Transilvania

Urmează două meciuri puternice pentru noi în Bosnia și Herțegovina, în fața unor echipe competitive. Principalul scop în perioada aceasta e să fim mai buni de la meci la meci și să evoluăm de la un antrenament la altul. Molinar, Richard, Guzman și Altit sunt refăcuți și s-au antrenat deja cu echipa. De asemenea tinerii Cepoi, Petric și Tancău vor face deplasarea de la Aleksandrovac. Din păcate, de data aceasta Taylor și Miron nu se vor afla în lot, Jeffery fiind bolnav, iar Darius ușor accidentat. 

 

HAIDE "U"
14

Parteneri