După trei săptămâni de la reunirea lotului, timp în care jucătorii noștri s-au pregătit intens, U-Banca Transilvania pornește spre Râmnicu Vâlcea pentru a participa la turneul amical "Nurvil Autumn Cup". Competiția se desfășoară în perioada 7-9 septembrie și are loc la Sala Sporturilor Traian. Meciurile nu vor fi televizate.
Echipa noastră va deschide competiția într-un meci împotriva gazdelor, CS Vâlcea 1924. Partida va începe de la ora 19:00 și va fi un prim test important pentru noi, având în vedere transferurile făcute în această vară de ocupanta locului 3 la finalul sezonului precedent al LNBM.
La doar o zi distanță, sportivii antrenați de Mihai Silvășan vor da piept cu puternica echipă elenă, AEK Atena, cea care în sezonul precedent a obținut medaliile de bronz atât în campionatul intern, cât și în FIBA Basketball Champions League. Împotriva grecilor ne-am măsurat forțele și în urmă cu doi ani, tot într-o partidă amicală, de data aceea desfășurată la Atena, în cadrul Memorialului Nikos Fassouras. Atunci am cedat după o luptă aprigă, încheiată cu scorul de 82-76.
Lotul care va face deplasarea e format din următorii jucători: Iverson Molinar, Andrei Cepoi, Dusan Miletic, Daron Russell, Trey Woodbury, Patrick Richard, Jeffery Taylor, Mitch Creek, Alexandru Hațegan, Andrei Szabo, Ben Altit și Nathan Mensah. Cel din urmă suferă de o tendinită la piciorul drept, iar decizia de a evolua va fi luată înainte de primul meci. Din cauza unor accidentări minore, Karel Guzman, Darius Miron, Alexis Petric și Tudor Tancău nu vor face deplasarea alături de colegii lor.
Pentru echipa noastră turneul de la Râmnicu Vâlcea este prima oprire din seria de partide amicale pe care le vom disputa în luna septembrie.
Mihai Silvășan, antrenor principal:
"Așteptăm nu nerăbdare aceste prime două jocuri de pregătire. Ne pregătim foarte bine de aproximativ trei săptămâni și, evident, ne dorim să evoluăm împotriva altor echipe. Jucăm la Râmnicu Vâlcea cu două echipe puternice și sper să reușim să ne facem jocul, să punem în practică ceea ce am făcut la antrenamente în ultimele săptămâni. Din păcate nu vom fi în efectiv complet, însă așteptăm să evoluăm împotriva altor echipe în orice condiții și să vedem unde ne aflăm în acest moment al pregătirii."