imagine articol

Șase meciuri la rând acasă; Neptunas Klaipeda, primul adversar

U-Banca Transilvania se pregătește pentru primul meci în fața suporterilor de la începutul returului Grupei A din BKT EuroCup. Miercuri, 17 decembrie, de la ora 18:00, U-BT o va găzdui în BTarena pe Neptunas Klaipeda, în etapa cu numărul 11 din actuala stagiune a celei de-a doua competiții ca importanță din Europa. Suporterii pot achiziționa bilete de AICI, iar cei care nu-și vor putea susține favoriții din tribune vor avea ocazia să urmărească partida în transmisiune directă pe Prima Sport și pe platforma euroleague.tv

Neptunas Klaipeda este a doua formație din Lituania împotriva căreia echipa noastră va juca în fața propriilor suporteri, după Lietkabelis, în sezoanele precedente. În meciul tur, din „Svyturio Arena”, U-Banca Transilvania a reușit o nouă revenire istorică, izbutind să întoarcă meciul de la -17 puncte și să se impună la o diferență de 5 puncte, scor 102-107. Jumătate din punctele lituanienilor au venit din spatele semicercului, grație celor 17 triple înscrise de Velicka și compania, însă apărarea „alb-negrilor” a dictat soarta meciului, clujenii izbutind 11 intercepții și cauzându-le adversarilor 17 turnover-uri. Totodată, Daron Russell a fost desemnat jucătorul meciului, în urma celor 37 de puncte marcate, stabilind recordul de puncte înscrise în acest sezon în echipamentul echipei noastre. 

Formația din Klaipeda a reușit două rezultate surpriză în Grupa A, după victoriile din deplasare de la Ljubljana, contra Cedevitei, și de la Istanbul, contra Bahcesehir College. În ultima etapă, lituanienii i-au învins pe polonezii de la Slask Wroclaw, scor 103-87.

Cele două adversare de miercuri sunt la egalitate de puncte în clasamentul Grupei A, după primele zece etape, fiecare obținând câte cinci victorii. Diferența de coșaveraj o clasează pe U-BT pe locul 4, în timp ce Neptunas e pe locul 6.

Din punct de vedere statistic, cele două echipe sunt vecine de clasament la numărul de puncte marcate pe meci, U-Banca Transilvania fiind pe locul 2, cu 94.4 puncte, în timp ce Neptunas e pe locul 3, cu 93 de puncte, astfel că meciul din BTarena promite un duel încins între cele două ofensive. Se anunță o luptă cu scântei și la captilolul recuperărilor, acolo unde Neptunas e pe locul 2 în clasamentul mingilor recuperate în atac, cu 13.9 pe meci, în timp ce U-BT stă mai bine la capitolul mingilor recuperate în apărare, cu 25.9 pe meci.

HAIDE "U"
0

Parteneri