imagine articol

U-Banca Transilvania rămâne neînvinsă în Liga Națională după o victorie împotriva Rapidului

U-Banca Transilvania își continuă parcursul fără greșeală în Liga Națională. Jucătorii lui Mihai Silvășan au rezistat eroic în partida cu Rapid și au obținut un succes dramatic, scor 79-77. Stefan Birčević a reușit coșul victoriei noastre în ultimele secunde.

 

Oboseala nu și-a spus cuvântul în primele minute, iar baschetbaliștii noștri au intrat proaspeți în meci. Am condus cu 2-7, apoi rapidiștii au sunat trezirea și au izbutit un parțial de 10-0. Ulterior, Milinovac și-a desprins colegii la 16-7, în vreme jucătorii noștri au alergat după egalare. Nemanja Gordić a venit de pe banca de rezerve și a scuturat plasa de la mare distanță, 28-20. Apoi, Kuti a punctat la rândul său de la mare distanță, 31-25. Din nefericire, Meindl a fost eliminat în prima parte, pe care gazdele au câștigat-o cu 45-39.

 

În repriza a doua, Karel Guzman a preluat rolul de scorer al lui Meindl și i-a pus în dificultate pe giuleșteni prin aruncările sale de la mare distanță. De asemenea, Stefan Birčević a rămas la fel de precis din spatele semicercului. Le-am dat emoții rapidiștilor în debutul sfertului trei, apoi Stone a luat meciul în propriile mâini și a marcat pentru 54-44. U-Banca Transilvania a găsit energia să producă un run impresionant și să egaleze la 59, aici un cuvânt greu de spus având Victor Sanders, printr-un fault-coș de trei puncte. Finalul s-a încins, doar că Guzman a găsit întotdeauna soluții la atacurile adversarilor. Ulterior, pe urmărire, Stefan Birčević a închis confruntarea, iar U-Banca Transilvania rămâne singura formație neînvinsă în Liga Națională. 

 

Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania

 

A fost un meci frumos de privit din punct de vedere al spectatorului. Mă bucur că am reușit să câștigăm, a fost o partidă echilibrată. Nu sunt mulțumit de cum am jucat, nu am fost extrem de disciplinați și nu am reușit să facem de multe ori ceea ce ne-am propus. Victoria este victorie, ne-am menținut în joc până la final, iar ultimul tip-in ne-a adus victoria. Mergem mai departe, ne vom recupera cât mai bine pentru deplasarea din Turcia. 

 

Stefan Birčević, jucător U-Banca Transilvania 

 

A fost un meci greu, nu am început prea bine. În primul sfert nu ne-am concentrat așa cum trebuia. Pe parcurs ne-am revenit și a existat șansa să înscriu acel coș. Mă bucur că am câștigat, rămânem pe primul loc în conferință. 

 

 

HAIDE "U"
37
#
Player
MIN
PTS
2FG
3FG
FG
FT
TREB
AST
EFF

Parteneri