U-Banca Transilvania a debutat în noua ediție de campionat cu o victorie convingătoare în fața ”sperietorii” din începuturile ultimelor sezoane, am numit aici echipa piteșteană BCM U FC Argeș. 

Meciul a debutat perfect pentru oaspeți, care au reușit să pună stăpânire pe primele minute de joc. După 2-7 în primele 90 de secunde, scorul a devenit 6-15 la jumătatea perioadei, însă elevii lui Mihai Silvășan au reintrat rapid în joc, reușind să se apropie la o posesie cu trei minute rămase din prima secvență (13-15), moment în care Hristu Șapera a cerut timeout. Până la prima pauză, tabela arăta egalitate la 19, grație unei perechi de libere înscrise de Ousmane Barro.

În debutul sfertului secund, datorită și regulii prin care în prima perioadă fiecare echipă trebuie să aibă un jucător sub 23 de ani pe teren, cele două formații au pus în teren rotații adânci, cu câte 9 jucători. Tot piteștenii au fost la cârma jocului în primele minute, punând repede pe tabelă cinci puncte în plus, motiv bun pentru Mihai Silvășan să ceară timeout (21-26, min. 15). A urmat o apărare agresivă pe tot terenul, cu capcane și joc la intercepție, care a alimentat din plin contraatacul cu mingi utile și, prin urmare, cu puncte ușoare. 

În ciuda unui timp de odihnă cerut de Șapera, U-Banca Transilvania a avut un run consistent de 14-0, întrerupt de o ”treiță” a lui Porter Troupe, cu un minut rămas până la pauză. Banca noastră a cerut timeout pentru a pregăti ultimele atacuri, iar pauza arăta un avantaj bun pentru echipa noastră, scor 40-29, cea mai mare diferență de până atunci.

Sfertul al treilea a fost marcat de imprecizia la finalizare a ambelor echipe, care, deși au avut acțiuni cursive și gustate de publicul numeros, au suferit la ultima parte a acestora - punerea mingii în coș. Încet-încet, Piteștiul a tăiat deficitul în două (50-44, min. 28), însă Calnicenco, Torok și Gray au refăcut diferența exprimată în două cifre la finalul sfertului, scor 58-48.

Ultimul sfert a fost dominat de echipa noastră, care a păstrat adversarul la distanța a 12-14 puncte în permanență. În ultimele 4-5 minute, au intrat pe teren și Camil Berculescu și Andrei Mureșan, aceștia reușind să își facă simțită prezența, primul printr-o recuperare energică, iar al doilea printr-un șut de la distanță care a trimis Piteștiul în timeout (scor 78-57, min. 38). Ultimele două minute au fost dedicate în totalitate jucătorilor români, astfel că niciun baschetbalist de la U-Banca Transilvania nu a părăsit sala fără cel puțin un minut și jumătate jucat. 

Chiar și așa, U-Banca Transilvania a continuat să se distanțeze pe tabelă, bifând un debut în acest sezon al Ligii Naționale cum nu se poate mai reușit - victorie cu 85-58 cu BCM U FC Argeș Pitești. 

U-Banca Transilvania - BCM U FC Argeș Pitești 85-58 (19-19, 21-10, 18-19, 27-10)

# Player MIN PTS 2FG 3FG FG FT TREB AST EFF
32 Nandor Levente Kuti 29:31 8 4/6 0/2 4/8 0/0 0 0 0
7 Ousmane Barro 21:35 5 0/3 0/0 0/3 5/6 3 1 0
21 Lasannah V Kromah 23:21 14 6/11 0/1 6/12 2/3 5 3 0
3 Željko Šakić 29:15 21 3/4 3/4 6/8 6/8 9 2 0
4 Giordan Watson 27:49 10 4/8 0/0 4/8 2/2 1 3 0
6 Andrei-Sergiu Mureșan 04:18 5 1/2 1/2 2/4 0/0 0 2 0
14 Rolland Török 15:51 4 2/2 0/1 2/3 0/0 7 2 0
11 Andrei Calnicenco 13:45 5 1/2 1/2 2/4 0/0 1 0 0
41 Anders Teir 01:58 0 0/0 0/0 0/0 0/0 0 0 0
22 13:07 9 1/2 1/2 2/4 4/4 5 0 0
1 17:11 4 2/2 0/4 2/6 0/0 1 3 0
23 Camil Berculescu 02:12 0 0/0 0/0 0/0 0/0 1 2 0
00:00 0 0/0 0/0 0/0 0/0 4 0 0
199:53 85 24/42 6/18 30/60 19/23 37 18 0

MIHAI SILVĂȘAN, antrenor principal U-Banca Transilvania:

Thumbnail

”Nu am jucat cu o echipă slabă, nu aveam cum să ne distanțăm încă din primul sfert. Ce e important, chiar dacă nu am avut o evoluție foarte reușită din punct de vedere ofensiv, defensiv ne-am făcut bine treaba și am reușit să ținem o echipă cu scoreri foarte buni, precum Piteștiul, la 58 de puncte. Lucrul acesta mă bucură foarte mult și sper să continuăm în aceași manieră cu apărarea. La început, s-au simțit probabil și emoțiile, a fost primul meci acasă în campionat, toată lumea vrea să începem cu dreptul. Am început cu dreptul, însă este doar un mic pas înspre îndeplinirea obiectivelor noastre. Eu, cum am spus și anul trecut, nu mă pot bucura decât la sfârșit, până atunci muncim, vedem ce e de corectat și de făcut și ne bucurăm dacă e cazul la final. Cu siguranță, echipa are potențial, poate să joace la un nivel foarte ridicat, muncim în direcția asta și jucătorii sunt foarte pozitivi în privința muncii lor. Eu îmi doresc să câștig toate jocurile, deci mă voi bucura și dacă jucăm prost și câștigăm tot, însă, desigur, pentru public și pentru toată lumea un baschet de calitate din punct de vedere ofensiv atrage și ne dorim să jucăm și noi un astfel de baschet. Cred că în anumite momente am reușit acest lucru, baschet în viteză, pe tranziție, dar și asta pleacă de la o apărare foarte bună. Sper să continuăm în acest fel și să jucăm tot mai bine de la meci la meci. Sunt bucuros pentru evoluția lui Mureșan, el își dorește mult să joace, în acest an a terminat și cu clasa a 12-a care îl împiedica în trecut să se antreneze dimineața cu noi, în acest an muncește foarte bine, se simte la antrenamente că are mai multă încredere și sper că va reuși cât mai multe meciuri bune. Mă bucur că am reușit să le dau timp de joc și lui Berculescu și Teir, e un pas mic pentru ei, dar unul important”.