
Echipa U14 a Academiei U-BT, pregătită de Mihai Popa, s-a deplasat la finalul săptămânii trecute la Sighetu Marmației, unde echipa locală a găzduit returul Grupei L din Faza a II-a a Campionatului Național dedicat generației 2012.
„Alb-negrii” au demonstrat încă o dată că munca și seriozitatea de la antrenamente aduc roade în meciurile oficiale, reușind să obțină alte două victorii care să prelungească perioada de invincibilitate din acest sezon. În meciul de vineri, 5 decembrie, U-BT U14 a învins-o pe CSS Sighetu Marmatiei Albastru cu 88-31, urmând ca sâmbătă să treacă și de CSM Oradea, scor 70-83.
Cu maximul de victorii din cele patru partide jucate în Grupa L, echipa noastră s-a calificat în Faza a III-a a Campionatului Național de pe prima poziție. În noua fază s-au calificat primele două locuri din fiecare grupă şi cele mai bune patru locuri. Echipele vor fi împărțite în opt grupe de câte patru echipe. Turneul tur se va juca în perioada 18 – 20 ianuarie, iar returul este programat pentru finalul lunii februarie.
Mihai Popa, antrenor U-BT U14
Vreau să-i felicit pe băieți pentru modul în care au abordat partidele din această grupă. Continuăm fără înfrângere, însă nu ne concentrăm pe asta, ci pe faptul că vrem să evoluăm ca echipă, să creștem de la un antrenament la altul. Victoriile vor veni de la sine dacă vom continua să fim concentrați și serioși la antrenamente. Mai avem aspecte de pus la punct, însă vom avea timp până la următorul turneu să le reglăm. Mulțumim părinților pentru susținere!