Generația 2004 a clubului nostru a început pregătirea luni, la reunire fiind prezent și antrenorul echipei ce va evolua în campionatul Under 16, Horia Pascu

Veniți după un sezon greu, presărat cu accidentări și rezultate contradictorii, sportivii noștri se află în fața unor noi provocări, atât în campionatul intern, cât și în competiția continentală. Clubul nostru va găzdui în luna octombrie primele meciuri ale fazei grupelor European Youth Basketball League.

u-bt.ro: La începutul acestei săptămâni s-a reunit generația 2004 a clubului nostru, cea care va evolua în noul sezon la categoria Under 16. Cum a fost primul antrenament, Horia Pascu?

A fost un antrenament caracteristic pentru reunire, am început cu o alergare și un stretching bun la final, nimic special! Suntem la început cu pregătirea, totul a fost ok, băieții au reacționat bine și i-am văzut dispuși la efort, dornici de antrenament!

u-bt.ro: Această generație vine după un sezon greu, în care accidentările și-au pus amprenta asupra rezultatelor, nereușindu-se calificarea la Turneul Final. Ce îți propui pentru noul sezon al Campionatului Național?

Tocmai prin prisma celor întâmplate în sezonul precedent, îmi doresc mai mult ca oricând ca jucătorii să fie sănătoși, să nu ne mai confruntăm cu acest gen de probleme!
Desigur, ne dorim calificarea la Turneul Final și vrem ca acolo să jucăm ceea ce trebuie. Însă mai avem mult de muncit până atunci...

u-bt.ro: La începutul lunii octombrie, veți debuta și în noul sezon European Youth Basketball League, cu un turneu găzduit chiar de clubul nostru. Care sunt beneficiile participărilor în competiții internaționale, în opinia ta?

Când evoluezi în asemenea competiții, ai șansa să joci cu echipe mai puternice, iar acest lucru te face pe tine să fii mai bun. Trebuie să te autodepășești, să dai pe teren mai mult decât poți, îți dorești să demonstrezi mereu mai mult! Aceste lucruri te dezvoltă, atât din punct de vedere colectiv, cât și individual.

u-bt.ro: În EYBL, suntem distribuiți în Grupa B, alături de reprezentante ale unor școli importante din baschetul european, din Serbia, Italia, Cehia, Bulgaria și Ungaria. Care sunt așteptările vizavi de competiția continentală?

Cred că suntem în momentul în care lumea baschetului trebuie să ne recunoască și pe noi drept o academie puternică, iar acest lucru va fi posibil prin jocul pe care îl practicăm, prin calitatea sportivilor noștri. Chiar dacă anul trecut în EYBL nu am reușit o performanță strălucită cu această generație, suntem convinși că anul acesta va fi altfel!

u-bt.ro: Din acest sezon, departamentul sportiv al clubului este coordonat de legendarul antrenor Duško Vujošević. Ce înseamnă acest lucru pentru tine, ca antrenor de juniori și pentru U-BT?

Prezența unui antrenor de asemenea calibru în cadrul clubului nostru este un lucru extraordinar, atât pentru seniori, cât și pentru noi, cei din sectorul juvenil. Ca antrenor, ești motivat, pui mâna pe caiet și notezi tot, încerci să absorbi cât mai mult de la unul dintre cei mai buni antrenori din lume! Doar lucrând cu cei mai buni poți deveni la rândul tău cu adevărat bun!

Comentarii