Federația Română de Baschet a trimis convocările pentru reunirea lotului național Under 16 al României, în vederea pregătirii Campionatului European ce va avea loc la Podgorica, în Muntenegru, în luna august.

Sportivii Octavian Niste, Darius Coste, Alexandru Pașca, Dan Sucală, Alexandru Turdean, Tudor Somăcescu și Robert Cristescu se vor reuni sub comanda antrenorilor Branko Cuic și Sergiu Popa în data de 7 iulie, la Craiova.

De asemenea, U-BT dă și kinetoterapeutul selecționatei, Aba Balint. 

Lotul național se va pregăti în Bănie până în 26 iulie, în perioada 15-18 iulie participând la un turneu de pregătire internațional în Bulgaria. Urmează apoi o serie de jocuri amicale, în Bulgaria / Serbia și o săptămână de antrenamente la Arad, pentru ca în 6 august să se facă deplasarea în Muntenegru.

Toți sportivii convocați au câștigat în acest an medaliile de aur la Campionatul Național. 

România va juca la Campionatul European, Divizia B în Grupa D, alături de Slovacia, Finlanda, Austria, Marea Britanie și Belgia.

Comentarii